gheorghe trutaÎngere, vii?

Toata săptămâna Zenon nu se gândi nici măcar o clipă la episodul din cartierul Cântăreţilor Ambulanţi. E adevărat, îl ajutară şi evenimentele, trecuse o săptămană parcă înadins stufoasă, de mult nu mai avusese zile atât de pline, n-avu răgaz nici pentru chestiuni mai urgente (Amalia îi telefonă spunându-i că micuţa Fofo e bine gripată, are febră şi mereu îi pomeneşte numele… abia reuşise să ajungă lângă patul ei şi, în ciuda insistenţelor micuţei, care nu-i mai desprindea gâtul din strânsoare, nu stătu cu ea mai mult de zece minute), darămite să rememoreze o vizită de o jumatate de ceas, pe care de fapt o şi uitase. Dar undeva, în străfundurile Fiinţei sale, se aprinse o luminiţă cât un semn de întrebare, pentru că la Liturghie se rugă îndelung, cu un patos al rugăciunii pe care nu-l mai avusese de mult, poate chiar niciodată, şi de care nu se credea în stare. Aşadar, se rugă îndelung, cu un cutremur de care se simţi pătruns până dincolo de Suflet. Fu o rugă lungă, chiar şi temporal, întârzie mai mult ca niciodată, pentru că nu-şi amintea de când nu mai rămăsese aproape o jumătate de ceas după terminarea slujbei, îngenuncheat, aproape singur în toată Catedrala. Dar ce e mai important şi aproape ciudat e că Zenon aparent n-avea nici un motiv pentru o atare severă penitenţă, explicit nu-şi găsea nici cea mai mică vină. Însă nu putea să nu resimtă urmarile gestului său surprinzător, ce ţin mai mult de o fizică a sufletului; pe drumul de întoarcere se simţi epuizat, ceva îi storsese vlaga, energia Fiinţei, da, făcuse un efort sufletesc prea mare şi dintr-o dată. Dar pe la mijlocul drumului sfârşeala interioară fu înlocuită de un soi de plinătate a sufletului, o exuberanţă extatică aproape moleşitoare, dusă până la oboseala bucuriei care îmbată şi limpezeşte. Atâta doar că, fiind mai atent la plinul din el, cu Zenon se petrecu primul fapt surprinzător, care îl scoase din starea comună de sfârşeală şi de extaz şi-l aduse sub o ploaie de gheaţă: se trezi pur şi simplu la uşa lui Allan.

2008-03-08T16:00:00+02:00