Era destul de cald după scoaterea mortului, dar cum să te întinzi pe lespedea goală de piatră? Stătuse destul de mult în picioare sau rezemat de pereţi, aţipind pe apucate, îi trecuse os prin os, simţea nevoia să doarmă culcat, ca orice animal, ca orice fiinţă a lui Dumnezeu. Rămăseseră o mulţime de gunoaie: hârtii, pungi de plastic, resturi de flori şi frunze, o grămadă de frunze uscate, nu se ştie de unde. Descoperi şi o mătură sub masa pe care se vindeau lumânări, strânse totul într-un colţ unde era mai puţin curent, se lăsă în genunchi, făcu le repezeală câteva cruci cu mâna moale, pe pieptul anteriului soios, bolborosind ceva neînţeles, şi se ghemui cu genunchii la gură, bucuros că are unde să petreacă o noapte liniştită.
Mirosea a respiraţie de om, a năduşeală, a ciorapi, a flori veştede şi frunze uscate, a parfum, a ceară şi a tămâie, a praf stătut, a şoareci şi şobolani. Şi a mort. Că şi mortul începuse să miroasă, de aceea s-au grăbit să scurteze slujba şi să-l ducă repede la groapă. Îi înfundaseră nările şi urechile cu tampoane de vată şi îl legaseră pe sub bărbie ca să nu-i flencăne falca, şi-i puseseră un plasture peste buze ca să nu se facă strigoi sau să reverse…