VMTSpovedanie

C-aşa sunt eu, prost de bun, îmi cheltuiesc banii pentru promovarea culturii, de-a râs de mine până şi Georgică de la „Scapă porcu’”, ştiţi voi crâşma aia de lângă obor, unde-şi beau necazul toţi cumpărătorii de animale şi scânduri, plus navetiştii orfani de nevastă. Că mi-a zis Georgică, deschide, bă, un butic, te ajută vecina mea, care-i la Camera de Comerţ, că e amanta lui dom’ Silică ăla cu angroul, controlează tot mai ceva ca naşu’, iubire mare, i-a dat un merţan de 8 martie, c-aşa-i obiceiul la ei, acolo, la vipuri, şi te ajută şi pe tine, că-l are pe angrosist la degetul mic sub inelul de platină cu diamant de anul trecut, când o iubea ş-atuncea, mai ales că nevasta lui fugise cu copii cu tot după un arab plin de sonde şi petrol şi, ca să n-o ceară şi pe asta de nevastă, îi închide şi el gura cu ce are, ba un biju, ba un merţan, ba, mă rog frumos, ca omul divorţat prin abandon, că vila nu i-o dă nici de-al dracu’, o păstrează pentru bătrâneţe, ca să nu ajungă la azil, cot la cot cu amărâţii care n-au ce să le dea nepoţilor sau cuplurilor tinere să-i îngrijească pân-or muri şi apoi să-i moştenească.
Georgică de la „Scapă porcu’” avea dreptate, deschideam un butic şi vindeam de toate, că era înlesnire la taxe de imemeuri şi făceam avere, dar eu nu, am vrut să am editură, să aibă unde publica toţi intelectualii, deşi ştiam, tot de la Georgică, ce putrezi sunt ăştia la cerebel, cum nu seamănă ei cu omul din popor, halitor de hamburgheri şi înţolit second hand la mâna a doua, ca şi scriitorii, de altfel, tot un fel de intelectuali, dar mai prăpădiţi, fără pic de caracter pe care-l au muncitorul şi ţăranul.

2009-11-04T16:00:00+02:00