Nu aveam de rostit decât două replici: 1 – „Draga mea, dacă tu îl iubeşti, lasă-l!” şi 2 –, Poftim banii şi scapă-l de belea!”
După 23 de ani de actorie, două replici sunt un întreg univers. Ele oglindesc un om, o tipologie.
 În toată cariera mea am jucat doar roluri minore. Dar „m-am impus”, cum se zice. Mă mândresc cu afirmaţia unui tânăr ziarist că nu recunoaşte, dintre toţi actorii noştri, decât un singur Mare Maestru: pe mine. „Toate rolurile în care aţi jucat au fost adevărate bijuterii: cristal curat de joc fără cusur”. Aşa că încerc să mă consolez că pe lume există şi mari actori de roluri mici. De pildă Klaus Kinski. Staruri ca MM şi BB s-au impus cu câte o singură replică, iar Jane Birkin şi-a aflat consacrarea cu o simplă intrare mută în scenă.
Da, numai că toate gloriile astea au fost „descoperite” până la urmă, pe câtă vreme, pe mine nedescoperindu-mă nimeni, mă irosesc în aşteptarea „marii ocazii”, a Rolului Vieţii.
De vină (acuz eu) este invidia şi mâncătoria din Teatru.
Dar, poate că în realitate aşa sunt eu făcut să fiu şi să rămân: un specialist al rolurilor secundare – un figurant de profesie.