APOSTOL GURAUAPOSTOL GURĂU, n. 1940, Independenţa, Galaţi, profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din 1984, a publicat următoarele cărţi: Începutul verii astronomice, povestiri, Ed. Cartea Românească, 1978, cu o prezentare a lui Marin Preda, Defonia, roman, Ed. Cartea Românească, 1981, Ispita mării verzi, nuvele, Ed. Cartea Românească, 1986, Sâmbure înflorit, roman, Ed. Porto-Franco, 1990, Omul Nopţii, proze narative, Ed. Logos, 1997, Celălalt, eseuri, cronici literare, Ed. Logos, 2000, Brofft-Moft, eseuri, cronici literare, Ed. Sinteze, 2003. Reeditări, Defonia, Estnobilii, 2005, Schije, Sâmbure înflorit, Sindrofia, 2006, Ed. Pax Aura Mundi;  referinţe  critice, v. DGLR, E/K, 2005, p. 440, DBLR (A-L), 2006, p.p. 701-702.

„DIAVOLUL E-N BARCA VERDE!”

Alina Lipă, născută Donescu, a venit la mine acasă, este vizibil tristă, poartă povara unui divorţ.
– Vali, un divorţ adună în jurul tău, ştii, o sumă de oameni ahtiaţi după indiscreţii, îi interesează şi cele mai mici detalii, în cazul meu o anomalie anatomică, dublarea unui organ aflat într-o parte „impudică”, „picantă” a corpului meu. Interesul lumii din preajmă a crescut enorm mai ales atunci când nesăbuitul meu soţ a cerut desfacerea căsniciei tocmai datorită acelei anomalii; nu doresc cafea, Vali, îţi mulţumesc! Am solicitat completului de judecată să studieze actele medicale depuse la dosar în legătură cu cele două conducte vaginale ale mele şi să suspende şedinţele cu public ale procesului nostru de divorţ. I-am propus lui Marius mai întâi, să aleagă alte motive ale separării – lipsa afecţiunii, neputinţa comunicării. Oricât ţi s-ar părea de bizar, dragă Vali, dar soţul meu, ca-n Evul Mediu, a implicat supranaturalul în mariajul nostru, mă credea vrăjitoare, mai ales atunci când pierdea în afaceri, în timp ce eu câştigam şi găseam rapid soluţii mai flexibile. Ei bine, era convins că plusul meu de inteligenţă îmi fusese dat tocmai de aceeaşi anomalie. Vali, tu eşti un băiat citit, mi-ai spus că nu este nimic monstruos, scandalos să ai un organ dublat, e o diversificare a „fibrelor” trupeşti, pe cale naturală, vorba lui Diderot. Secolul 18 a lămurit, a înţeles această marcare, ramificare, fără nimic demonic, vrăjitoresc, însă în Secolul 21, Marius nu pricepea şi încremenea-n ignoranţă…
– Poate, Alina, omul are o amantă şi vrea să scape de tine.

2009-05-04T16:00:00+03:00