În aceste texte, Paul Aretzu nu prea mai e scriitor, e cam scos la pensie. El este doar scribul, notând conştiincios ce-i dictează Eva, nepoţica lui, care ştie să viseze, să se joace cu vorbele, are imaginaţie, pentru ea lumea pare un frumos spectacol, dar încă nu ştie să scrie, că nu e la şcoală, doar la „grădi”. Cei din familie, cei din jurul ei sunt personaje de poveşti pe care ea le scrie cu pixul bunicului Paul şi pe care noi, onoraţi, le publicăm. Şi-am încălecat pe-o şa. (DAD)

Duminică, Eva:
Într-o seară, fetiţa a dormit cu bunicul ei şi şi-a aşezat capul pe o perină nouă care era plină cu vise. Şi visele au trecut prin ochii ei direct în minte. Şi de atunci fetiţa, adică Eva, are capul plin de vise. Şi într-o zi s-a trezit cu o plantă foarte mare în curte care ducea la Dumnezeu. În ziua următoare s-a trezit cu o plantă foarte mică în curte, care ducea într-un muşuroi cu furnici. Şi a trecut pe acolo un melc nervos, care îşi târa bocancii prin praf. L-am pus pe o creangă şi, deodată, m-am trezit cu o altă poveste cu sărbători dorite în zile de mai. Eu mă speriasem deja, fiindcă a venit un mare necaz. Toate buruienile din grădină şi-au luat zborul şi s-au aşezat pe crengi, cu capul în jos. Şi în ziua următoare ne-am trezit cu o mare scofală. Şi am întârziat de la muncă şi ne-au dat afară, în plină zăpuşeală. Şi din casa noastră a răsărit un mugure cât toate zilele.
 
Paul, am avut un vis bizar. Am văzut un greier bizar care a apărut din senin. De acolo, din cer, a mai apărut şi un castravete foarte bizar. Apoi am alergat şi am văzut o poză cu tatăl meu, care mi-a dat un cot în spate şi a pus o gheară pe mâna mea, încât era să fac pipi pe mine. Apoi am văzut un cuţit care a tăiat norii şi s-a înfipt în pământ, lângă o floare pitică, foarte bizară. A apărut apoi un ţurţure pe care l-am aruncat în cer şi tot cerul s-a făcut vară.