Broaşte şi peşti în mijlocul drumului

În timp ce pe compul meu, pe care l-am pornit imediat cum am ieşit din Chişinău, curgeau titrele unui film de-al lui Marian Crişan, autobuzul se apropia puţin câte puţin de Bender. Era a doua oară, după ce ieşisem din Anenii-Noi, când încercam să mă uit la filmul ăsta al lui Marian. Prima oară am fost nevoit să sting compul la cererea unor poliţişti care ne-au oprit şi au percheziţionat autocarul, căutând ţigări. Un tip cocoţat pe o motocicletă intra în vama Borş, în vreme ce autobuzul îşi încetini viteza. Lunganul nu era lăsat să treacă în România din cauză că avea cu el o plasă cu peşti prinşi într-o baltă din Ungaria. Doar după ce îi vărsă pe asfaltul din vamă, putu să treacă graniţa. Cât ai bate dintr-un picior, vameşii se topiră în clădire, iar tipul fu înghiţit de imensitatea şoselei, îndepărtându-se de peştii ce săltau spasmodic pe asfaltul îngheţat şi pustiu. Peştii au tot sărit neputincioşi în mijlocul şoselei până când au încremenit de-a lungul drumului. Autobuzul nostru frână pe dealul Tighinei, între două gherete acoperite cu plase verzui de camuflaj şi şoferul deschise larg uşa. Nu am mai aflat ce s-a întâmplat mai departe cu peştii, fiindcă am închis compul şi l-am băgat în geantă, neîndrăznind să mă uit la film în vamă iar geanta mi-am culcat-o pe genunchi. Un căpitan cu automatul pe umăr avansa în salon, cu ochii roată. Îl aşteptam cu paşaportul deschis în dreptul fotografiei mele de acum zece ani. Doar după ce s-a oprit în faţa mea, mi-am ridicat privirile spre el. Până atunci nu am îndrăznit să-l privesc. La fel cum nu cutezase nici bătrâna taciturnă din dreapta mea, a cărei pleoapă îi zvâcnea nervos, cu o periodicitate de metronom.
-Hei, ia zi ce ai în geantă? mă întrebă, nici una, nici alta, galonatul. Mă privea fix şi eu mi-am ferit ochii într-o parte.   
-Un computer, o piesă de teatru de-a mea tradusă în limba rusă şi mai mult nimic, i-am răspuns cu o voce inegală şi m-am uitat peste capul lui, la oamenii din autobuz care mă iscodeau indispuşi sau se uitau plictisiţi unul la altul.
-Dar droguri sau arme nu ai?
-Ei aş!
-Atunci deschide-o, ce mai aştepţi, se răsti gradatul.
Am tras fermoarul şi mi-am retras mâinile ca fript. În autobuz plutea o linişte ca în cimitir. Toată lumea mă privea scârbită. Doar şoferul număra ciorile ce aterizau pe acoperişul postului de grăniceri. Tipul îmi pipăia pereţii genţii. Un domn cu cotleţi se iţi în spatele său şi se holbă în geanta mea.
-Şi zici că, în afară de computer şi o piesă de teatru de-a ta tradusă în limba rusă, mai mult nu ai nimic? Da astea ce sunt? m-a întrebat tipul iritat, scoţând din geanta mea o pungă cu tartine. Preţ de câteva secunde, le adulmecă cu nasul său borcănat.