Aiurea-n tramvai (V)
Tăcerea victimelor violate

Cântă-mi, muză, odiseea pasagerului clandestin, în cea de-a doua arcă a lui Tata Noe din crângul de aloe…
Stop! Om pe linie!… Şine, traverse, piatră spartă, bălării, ziua şi noaptea se îngână, cocoşii cântă, câinii latră, la curbă şinele trosnesc, ştimele ies la vânătoare, căţelul pământului urlă, stelele clipesc, pălesc, luna trează visează. Om mare, mâini, picioare, o porţie de şale, popular coţăitoare. Convulsii, spasme, svâcniri, smuciri, tremurături. Boala mânzului stârpit, boala oii căpiate, boala vacii nebune, boala câinelui jepat, boala lui Calache? Beat, turmentat, căzut în cap, luat din căluş, lovit de dambla, muşcat de năpârcă, călcat în spurcăciuni, şoareci în fund, greieri în ureche, deocheat de femeie stearpă, pocit de iele, vânturat în vârtelniţa demonilor, trăsnit din senin, lovit de maşină… Criză de epilepsie? Ce să fie, ce să fie? Dă din fund ca într-o secvenţă de film pentru cinematografele de cartier şi din lumea a treia, culege cu buzele praful de pe traverse, icneşte, se încolăceşte ”Te calcă tramvaiul, dementule!” N-aude, nu vede, uşurelul vântului, greul pământului, pentru el nu mai există nimic altceva. Arca noastră pusă pe roate opreşte pe distanţă. Vatmanul coboară cu un snop de cârpe, şterge pe îndelete farurile care clipesc şăgalnic ca ochii de curtezană, o face cu prea multă plăcere, le sărută cu patimă, aşa e când eşti îndrăgostit de meseria ta.
Ei şi ele, pasageri legali, îmbarcaţi pe tabele, ciripesc ca nişte păsărele, se înghesuie în faţă ca să se holbeze la omul dintre şine, murmură, vorbesc în şoapte ca în marginea unei taine pe care se ţin să n-o destrame. Se îndeasă unii în alţii şi se împing, cei din spate în spatele celor din faţă, bat pasul pe loc, parcă ar dansa conga, mambo, malagava… Doamna în mov nu se amestecă în turmă, stă pe un scaun într-un colţ la umbră, dar îşi freacă picioarele aşezate unul peste altul, îşi masează discret sânii, îşi lasă capul pe spate şi îi flutură un zâmbet bizar pe buze. Eu, pasager clandestin, mă tot mir şi iar mă mir, dar mă ţin nevăzut ca să nu fiu descoperit. Bărbatul dintre şine mai zvâcneşte încă o dată în extaz, după care rămâne moale ca de cârpă, de parcă i s-ar fi topit şi i s-ar fi scurs oasele din el. Mai apoi se ridică şi porneşte împleticit spre nu se ştie unde şi până când. Un celebru scriitor zonal, tare de urechi, se grăbeşte să ne lămurească: ”A fost prins, domnule, de Interpol, ascuns, pramatia, prin lume şi expediat ca să fie încarcerat!” ”Cine, maestre?” ”Hei, cine, ăl de a futut CFR-ul ani de zile şi l-a lăsat sărac de milioane”…