Prezentarea și regulamentul

Atelierului de creație „IconArT – Artă tradițională iconografică”

 

Primăria Municipiului Pitești organizează, în perioada 12-14 august 2021, un atelier de creație – pictură de icoane pe lemn, pentru copii, lucrările rezultate urmând a fi expuse publicului în ziua de 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Cursurile se vor desfășura pe parcursul a trei zile, de joi până sâmbătă, între orele 18:00 și 20:00, în aer liber, într-un perimetru amenajat special în Piața Primăriei. Participanții pot fi copii cu vârstele cuprinse între 8 și 14 ani, elevi în cadrul unei unități de învățământ piteștene.

Primăria pune la dispoziție materialele de lucru și asigură desfășurarea cursurilor sub îndrumarea experților restauratori de icoane Malvine Mocenco și Cătălina Tuică.

Duminică, 15 august, în Piața Primăriei, va avea loc vernisajul expoziției „IconArT – Artă tradițională iconografică”, urmând ca, după expunerea lucrărilor finalizate, fiecare copil participant să intre în posesia icoanei pictate de către el.

 

  • Calendarul atelierului de creație „IconArT”:

Înscrierea participanților: 30 iulie – 10 august 2021

Desfășurarea cursurilor: 12-14 august 2021 (interval orar 18:20)

Vernisajul lucrărilor: 15 august 2021

Locul de desfășurare: Piața Primăriei

 

  • Condiţii de participare:
  1. Completarea și semnarea Formularului de înscriere, precum și a Acordului de prelucrare a datelor cu caracter personal prin mijloace foto/video și a Notei de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal, de către părintele/tutorele minorului participant (aceste documente se descarcă de pe site-ul www.centrul-cultural-pitesti.ro);
  2. Depunerea, până la data de 10 august 2021, a celor două documente menționate la punctul anterior, completate, on-line (format pdf/jpg) la adresa de e-mail cultcentre@yahoo.com sau la sediul Centrului Cultural Pitești – Str. Craiovei Nr. 2, Bl. G1, Sc. C (Casa Cărții), Pitești;
  3. Confirmarea participării sau, după caz, a renunțării la locul subvenționat în cadrul atelierului „IconArT” (din motive temeinice), telefonic sau via e-mail, în perioada 11-12 august – pentru redistribuirea locului rezervat celor aflați pe lista de așteptare, în urma înscrierilor.
  • Locurile fiind limitate, se așteaptă seriozitate din partea celor înscriși, angajamentul de participare semnat fiind necesar pentru a beneficia de un loc subvenționat în cadrul acestui atelier de creație.
  • Lucrările finalizate vor fi expuse în cadrul vernisajului organizat duminică, 15 august, între orele 11:00 și 13:00, iar fotografiile acestora vor fi postate pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești(centrul-cultural-pitesti.ro), precum și pe paginile oficiale de Facebook și Instagram ale Primăriei Municipiului Pitești.
  • Fiecare copil participant va primi, ulterior expoziției, icoana pe care a pictat-o el însuși, ca premiu de participare.

 

Descarca aici:

FORMULAR DE ÎNSCRIERE

ACORD

Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin foto-video

2021-07-30T10:30:12+03:00