NICOLAE BREBANRuşine, d-le N. Manolescu!

Ce-i cu prostia asta, de „agent de influenţă”, expresie lansată ca un zvon de unele dame isteroide la Paris, fiinţe „fine” care nu au publicat, decenii la rând, vreun titlu în acest mândru şi liber oraş, expresie pe care unii nătărăi, la care văd acum că te înşiri grăbit şi mata, o repetă, fără să vă treacă o clipă prin cap – de conştiinţă nu mai vorbesc! – că mândrul şi arogantul, îmbibat realmente de propria sa valoare, atâta câtă este, Breban nu poate fi instrumentul nimănui, nu poate fi instrumentul nici unei puteri. Nici în vis!
 
Am fost tentat, recunosc, să pun un alt titlu acestui text, cel folosit de un invitat al d-tale la cenaclurile literare pe care le conduceai, un jurnalist cunoscut care semna într-un ziar de mare tiraj un text cu un titlu care suna cam aşa: „Mârşăvia lui Nicolae Manolescu”. Mi s-a părut atunci şi îmi pare şi azi prea drastică şi neadevărată titulatura ziaristului; m-am înşelat?, mă înşel?
Da, „amice”, e cam jenant cu ce te ocupi sau nu te ocupi de o bună bucată de vreme; ba, folosind de vreo două decenii revista România literară, sprijinit de amicii apropiaţi de la GDS şi de la CNSAS, ataci memoria, numele şi opera unor scriitori de vârf, condamnaţi de comuniştii stalinişti la ani grei de temniţă, terfeliţi după moartea lor, precum poetul Ion Caraion sau, mai recent, marele cărturar, cunoscut şi elogiat pe două continente, Adrian Marino. (Ca şi alţii, scriitori adevăraţi pe care nu-i mai înşir aici, unul dintre ei a murit de inimă rea, de curând, după ce a vrut, bietul, să se lege cu lanţuri de clădirea unei Uniuni care-l privea cu indiferenţă!) Ba te ascunzi la Paris într-o funcţie vag-pompoasă, din care, de aproape un deceniu, nu a răzbătut cel mai mic ecou al vreunui sprijin sau ajutor dat literaturii, culturii care te-au trimis acolo.
2011-05-03T16:00:00+03:00