FLORI BALANESCUManolescu reales! Goma, tot nemembru al USR!

Acum câteva zile îi răspundeam d-lui Liviu Ioan Stoiciu la un mesaj colectiv, prilejuit de apariţia textului Domniei Sale Manolescu reales? Goma, preşedinte de onoare, în ziarul Cotidianul. Între timp, au avut loc alegerile pentru preşedintele U.S.R. De atâţia ani mă ocup de redactarea şi editarea cărţilor lui Paul Goma în România şi nu mă lasă indiferentă felul în care este tratat scriitorul de ai lui.

Stimate Domnule Stoiciu,
După cum bine ştiţi, nu sunt membră a U.S.R. Ceea ce nu mă  împiedică să (mă) întreb de ce nu este Paul Goma membru al U.S.R. Pentru că nu ştiu, vă întreb pe Dvs.: poate fi propus şi ales preşedinte de onoare al unei instituţii cineva care nu are calitatea minimală de simplu membru? În cazul în care este viabilă această posibilitate, întrebarea următoare: este posibil să fie remunerat în vreun fel anume preşedintele de onoare? Pentru că aici nu vorbim despre vreun Nicolae Manolescu – despre care ştim câte funcţii şi venituri are…, ci despre un om fără  venituri, lăsat pe drumuri şi fără cetăţenie de statul român (comunist şi „de drept”).
Îmi pare rău că trebuie să spun: breasla Domniilor Voastre s-a mulţumit să considere că Paul Goma este „prea…” şi „prea…”, să ia de bună afirmaţia de circar a lui Dinescu: „i-am primit, bă, pe toţi înapoi”, precum şi răspunsurile contradictorii ale oamenilor U.S.R.-ului, cum că  Paul Goma ar fi primit imediat după instalarea lui Dinescu o scrisoare „personală” prin care era anunţat că a fost repus în drepturi…, apoi că nu s-a găsit nimic în arhivă etc. etc. Tot aşa cum scriitorii se mulţumesc să  afirme că pe Paul Goma nu l-au dat afară din U.S.R. colegii săi, ci numai Partidul&Securitatea. Este una din veşnicele noastre probleme: nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne miroase.

2009-12-03T16:00:00+02:00