Eminescu
(variaţiuni la o schiţă de portret)  

I
Tu cel trăitor în lumi făr’ de margini
în totului tot strună fior nemărginirii
mult dincolo de unde fulgeră
privirea cugetul
ai prins degrabă să frângi ferecătura
acelor zale ce te legau vreunor locuri.
Căutate pas cu pas pipăite
cărările drumurile
fire câte râurau spre inima alor tăi
alinat cu ei ascultai
cumpăneai murmurai
cântările spusele cuvintele
din veac miriade
izvoare ce demult te-aşteptau
să zbucnească
şi scapere-n soare cleştarul aurăria.
Atinse de tine lucrurile îţi devin gemene
ne leagănă mireasma teilor
pe sub care te plimbi
plopii ne citesc pe drumuri
mâhnirea însingurarea
seară de seară salcâmii
ne veghează iubirea dintâi
clipitul stelei stinse ne mai ajunge încă
oaspeţi ai lunii ne pierdem
prin palate de nori
Ajunşi în priveghi la morminte
pe malul râului.
Podidiţi de dorul părinţilor
ne bântuie plânsetul apelor.
Ce ni se-ntâmplă e o mai dreaptă
 naştere
sinele nostru pârguieşte rodeşte
de toate ale tale
noi în vreme întru tine
fiinţăm demiurgus poete.