DAN MIRCEA CIPARIU

CARTUŞERIA

ruleta rusească

cunoaşterea şi inima mea
trec din cutremur în cutremur

nostalgia stă ca un vulcan liniştit
sub blocul fondului proprietăţii spirituale
de unde trimite lumini şi distanţe niciodată uitate

“incitatus incitatum
et omnia incitas”

dulcineea
vezi cum creşte la fereşti
cartuşeria
cu marsupiul ei plin de judecători parşivi şi inocenţi

inspir adânc
respir întuneric şi poezie

un înger îmi şterge de sânge
camera
iluziile
viaţa

2009-05-03T16:00:00+03:00