BALADĂ

Sunt lucid, dar îmi foloseşte la ceva
luciditatea? te întreb pe tine
care te pregăteşti continuu să mori
în casa mea:
îmi foloseşte la ceva luciditatea?

şi algele roşii pe care le stârneşte soarele
din mare sunt cu adevărat
patul meu de nuntă? te întreb pe tine
care te pregăteşti continuu să mori în casa mea:
sunt cu adevărat patul meu de nuntă?
(1983)

 

2009-01-13T16:00:00+02:00