poezia se caută pe sine

unde mă aflu
în care cort
pe care munte
îşi zice poezia
potrivindu-şi şuviţele
de pe frunte
iartă-mă, cititorule
că nu pot răspunde
grijilor tale
pământeşti
abia dacă birui
să-mi văd de cuvinte
le fac roată
în jurul inimii
le-aduc aminte
de rostul lor dintâi
le explic
încetul cu încetul
că nu cunosc poetul
care mă ţine în pântec
şi nu mă slobozeşte
de frică
să nu mă acopere
somnul
să nu plâng
să nu-i cer
nemurirea

că el nu-mi poate
făgădui daruri
că e sărman
că n-are casă
nici cal năzdrăvan
să mă poarte
spre tărâmul
cel fermecat
cu zâne,
cu iepure şchiop

cu viaţă fără de moarte