PREDAREA LUCRURILOR

de aceea, preaiubiţii mei, crestaţi-vă inima şi osteniţi în dragoste.
dar va zice cineva: tu nu eşti slobod. cuvintele tale sunt cuvintele unui mort.
cum înviază morţii, nebunule?
boldul morţii este în gura ta şi ea este o femeie de sare. nebunule, dacă nu mor mai întâi, cum voi striga: ieşi afară din tine şi urmează-mi?
da. aşa. şi când semeni, nu semeni doar un grăunte?
şi când seceri nu umbli cu snopii de aur în gură?  
şapte cămile cu aur smirnă şi tămâie am suit şi leşurile au căzut în pustia aceasta.
 în ziua când mi-am uns trupul am făcut trei corturi, aproape de scăldătoare am tăbărât. zeciuiala leprosului am aşternut-o la uşa cortului
am tăiat urechea dreaptă şi te-am auzit strigându-mă pe numele meu nenăscut.
am pus mâna şi am văzut spărtura. şi îngeri de apă ţi se roteau sub pleoape se scăldau în uitare şi fericire
iată-mă, mireasă a sufletului meu! iată-mă! Am strigat
 ia trupul meu şi sângele meu şi împarte-l. ia şi mănâncă!
ea a răspuns: iată că vine
Făuritorul de vise.
el are şapte capete şi pe fiecare câte şapte fecioare dezgolite  
şi în mijlocul lor, în mantie lungă şi încins la piept cu un brâu de aur bătut, el a băut până la fund inima mea şi a supt oasele mele de onix. şi pielea mi se umfla cu trâmbiţe de argint şi cu aur bătut. când am văzut, am căzut la picioarele lui ca mort. nu te teme, mi-a spus. căci dragostea mea nu este din lumea aceasta.
ea este deja şi nu încă.
eu atunci m-am lepădat de mine
cerul s-a strâns ca o carte de piele răsucită
din el am făcut, iată, suitor în spirală