Nu
Eram de-a dreptul îngrozită ce se întâmplă doctore nu-l puteţi scoate de-acolo împinge împinge ’tu-i mama mă-si de treabă îi vedeam faţa congestionată toată sala se umpluse de feţe congestionte nu mai pot să răsuflu dom’ doctor îl simt cum se ţine cu mâinile şi-a încleştat degetele de pântecul meu împinge cu toată puterea nenorocito foloseste-ţi muşchii ăia cu care ţi-a tras-o atunci când te-ai procopsit cu o aşa arătare nu vrea să iasă dom’ doctor mai bine îl lăsăm acolo poate venim altădată acum nu mai pot ’tu-i dumnezeii mă-si de viaţă aproape reuşisem dar iar s-a băgat la loc e ca un animal rănit care se pitulează în vizuină poate altădată dom’ doctor vin când mi-o spune el că vrea să iasă afară mi-a fost teamă să vă spun dar el îmi vorbeşte demult mi-a spus că nu vrea să se nască primul cuvânt pe care l-a spus a fost NU l-am auzit cât se poate de limpede era un NU desăvârşit asta s-a întâmplat într-o seară de vară stăteam pe prispa casei şi priveam amurgul apusurile au ceva straniu în ele nu ştiu dacă aţi simţit vreodată asta e ceva în ele care te cheamă ceva nedefinit dintr-o dată l-am simţit cum a început să cotrobăie prin mine de parcă ar fi căutat ceva ‘tu-ţi dumnezeii mă-ti de târfă şi-o fi căutat moartea iar tu ai venit aici să-l lepezi ca o căţea lasă-l odată să iasă se vede limpede cum se zbate să iasă de-acolo nu mai aiura atât acum mi s-a prins de inimă doctore s-a prins de ea şi se ţine strâns pân la urmă o să-l scoţi cu tot cu inima mea şi-am să rămân goală pe dinăuntru nici nu ştii cum e să te simţi gol ca o cochilie în care nici măcar marea n-a mai rămas aşa faceţi toate urlaţi din toţi rărunchii aţi umplut spitalul cu inimi nu mai avem pic de formol uită-te şi tu cum zac prin borcane ca nişte gogoşari puşi în oţet priveam cum apune soarele doctore când l-am auzit vorbind nu mai era nimeni lângă mine nu se poate să mă fi înşelat cred că eu singură sunt vinovată îmi plac prea mult apusurile gata gata am înţeles uite de pildă şi mie îmi place să privesc borcanele cu murături poate ţi se pare ciudat dar îmi place să le privesc îndelung gogoşarii au ceva liniştitor în ei mi se pare tare reconfortant să-i privesc cred că îmi aduc aminte de zilele de toamnă mama îi spăla după care îi ştergea cu părul ei lung parfumat nu ştiu de ce făcea aşa dar mie îmi plăcea tare mult ardeii ăia roşii şi graşi mirosind a toamnă asta numeam eu acasă tata îi punea la fiert într-o oală mare cu smalţul ciobit mirosea puternic a oţet în toate odăile a piper şi a foi de dafin parcă-i şi văd cum stăteau amândoi aplecaţi deasupra borcanelor trupurile lor împreună aduceau cu o inimă imensă palpitând îi puneau unul câte unul aranjându-i frumos de parcă ar fi fost necesară o anumită rânduială sticla căpăta o lucire stranietatăl meu a murit dar asta nu are a face ieri l-au înmormântat nu ştiu cum se face că mi-am amintit de ei gogoşarii au ceva liniştitor îţi vine să-i priveşti toată ziua sună trist domnule doctor sună tare trist poate o să veniţi odată cu mine să privim împreună apusul eu mă pricep bine la asta pot spune că am dezvoltat o adevărată tehnică vă pot iniţia şi pe dumneavoastră totul e să ştii cum să te aşezi cum să stai astfel încât să te poţi suporta să nu mai simţi nimic şopârlele trebuie că au învăţat şmecheria asta soarele trece prin ele ca şi cum nici n-ar mai fi ca şi cum tot una ar fi cu pietrele alea pe care stau întinse ca nişte frunze uscate asta e treaba şi cu apusurile de-abia când nu mai ai nimic de pierdut începi să le vezi cu adevărat ţi se arată în toată splendoarea lor vreau să spun atunci când nu mai ai nimic de care să te agăţi asta e şi cu borcanele dumneavoastră de gogoşari nimeni nu v-ar putea înţelege mai bine ca mine acolo v-aţi lăsat chiar dumneavoastră inima de-aia vedeţi inimi peste totchiar şi în borcanele cu formol hai linişteşte-te acum linişteşte-te uite a scos în sfârşit capul afară îl văd cum se freacă la ochi încă puţin şi va ieşi la lumină
focurile
de la marginea drumului
Inima mea, dom’le, nu o ştii. Ţi-o prezint cu tot ce are în ea. Cunoscute şi necunoscute. Da’ mai mult necunoscute. Ce ştii ‘mneata… Acu’ e greu să mai ţii o inimă. S-o mai creşti. Greu, dom’le. Greu al dracu’. Treb’e multă căldură. Foc încins. Da’ de unde?! De unde, domnule?! Uite-aşa se stinge acu’, ca un foc de paie. S-au stins toate focurile, ce să vă mai spun. Da’ cui să explic eu asta, cui?!… Stau singur cu inima mea. Eu singur, ea singură.
Şi mi se fac ochii aşa, cum te-ai uita în tăciuni
Eram de-a dreptul îngrozită ce se întâmplă doctore nu-l puteţi scoate de-acolo împinge împinge ’tu-i mama mă-si de treabă îi vedeam faţa congestionată toată sala se umpluse de feţe congestionte nu mai pot să răsuflu dom’ doctor îl simt cum se ţine cu mâinile şi-a încleştat degetele de pântecul meu împinge cu toată puterea nenorocito foloseste-ţi muşchii ăia cu care ţi-a tras-o atunci când te-ai procopsit cu o aşa arătare nu vrea să iasă dom’ doctor mai bine îl lăsăm acolo poate venim altădată acum nu mai pot ’tu-i dumnezeii mă-si de viaţă aproape reuşisem dar iar s-a băgat la loc e ca un animal rănit care se pitulează în vizuină poate altădată dom’ doctor vin când mi-o spune el că vrea să iasă afară mi-a fost teamă să vă spun dar el îmi vorbeşte demult mi-a spus că nu vrea să se nască primul cuvânt pe care l-a spus a fost NU l-am auzit cât se poate de limpede era un NU desăvârşit asta s-a întâmplat într-o seară de vară stăteam pe prispa casei şi priveam amurgul apusurile au ceva straniu în ele nu ştiu dacă aţi simţit vreodată asta e ceva în ele care te cheamă ceva nedefinit dintr-o dată l-am simţit cum a început să cotrobăie prin mine de parcă ar fi căutat ceva ‘tu-ţi dumnezeii mă-ti de târfă şi-o fi căutat moartea iar tu ai venit aici să-l lepezi ca o căţea lasă-l odată să iasă se vede limpede cum se zbate să iasă de-acolo nu mai aiura atât acum mi s-a prins de inimă doctore s-a prins de ea şi se ţine strâns pân la urmă o să-l scoţi cu tot cu inima mea şi-am să rămân goală pe dinăuntru nici nu ştii cum e să te simţi gol ca o cochilie în care nici măcar marea n-a mai rămas aşa faceţi toate urlaţi din toţi rărunchii aţi umplut spitalul cu inimi nu mai avem pic de formol uită-te şi tu cum zac prin borcane ca nişte gogoşari puşi în oţet priveam cum apune soarele doctore când l-am auzit vorbind nu mai era nimeni lângă mine nu se poate să mă fi înşelat cred că eu singură sunt vinovată îmi plac prea mult apusurile gata gata am înţeles uite de pildă şi mie îmi place să privesc borcanele cu murături poate ţi se pare ciudat dar îmi place să le privesc îndelung gogoşarii au ceva liniştitor în ei mi se pare tare reconfortant să-i privesc cred că îmi aduc aminte de zilele de toamnă mama îi spăla după care îi ştergea cu părul ei lung parfumat nu ştiu de ce făcea aşa dar mie îmi plăcea tare mult ardeii ăia roşii şi graşi mirosind a toamnă asta numeam eu acasă tata îi punea la fiert într-o oală mare cu smalţul ciobit mirosea puternic a oţet în toate odăile a piper şi a foi de dafin parcă-i şi văd cum stăteau amândoi aplecaţi deasupra borcanelor trupurile lor împreună aduceau cu o inimă imensă palpitând îi puneau unul câte unul aranjându-i frumos de parcă ar fi fost necesară o anumită rânduială sticla căpăta o lucire stranietatăl meu a murit dar asta nu are a face ieri l-au înmormântat nu ştiu cum se face că mi-am amintit de ei gogoşarii au ceva liniştitor îţi vine să-i priveşti toată ziua sună trist domnule doctor sună tare trist poate o să veniţi odată cu mine să privim împreună apusul eu mă pricep bine la asta pot spune că am dezvoltat o adevărată tehnică vă pot iniţia şi pe dumneavoastră totul e să ştii cum să te aşezi cum să stai astfel încât să te poţi suporta să nu mai simţi nimic şopârlele trebuie că au învăţat şmecheria asta soarele trece prin ele ca şi cum nici n-ar mai fi ca şi cum tot una ar fi cu pietrele alea pe care stau întinse ca nişte frunze uscate asta e treaba şi cu apusurile de-abia când nu mai ai nimic de pierdut începi să le vezi cu adevărat ţi se arată în toată splendoarea lor vreau să spun atunci când nu mai ai nimic de care să te agăţi asta e şi cu borcanele dumneavoastră de gogoşari nimeni nu v-ar putea înţelege mai bine ca mine acolo v-aţi lăsat chiar dumneavoastră inima de-aia vedeţi inimi peste totchiar şi în borcanele cu formol hai linişteşte-te acum linişteşte-te uite a scos în sfârşit capul afară îl văd cum se freacă la ochi încă puţin şi va ieşi la lumină
focurile
de la marginea drumului
Inima mea, dom’le, nu o ştii. Ţi-o prezint cu tot ce are în ea. Cunoscute şi necunoscute. Da’ mai mult necunoscute. Ce ştii ‘mneata… Acu’ e greu să mai ţii o inimă. S-o mai creşti. Greu, dom’le. Greu al dracu’. Treb’e multă căldură. Foc încins. Da’ de unde?! De unde, domnule?! Uite-aşa se stinge acu’, ca un foc de paie. S-au stins toate focurile, ce să vă mai spun. Da’ cui să explic eu asta, cui?!… Stau singur cu inima mea. Eu singur, ea singură.
Şi mi se fac ochii aşa, cum te-ai uita în tăciuni