Tatălui meu

Lazăr ascuns în lacrima
Prelinsă pe treptele marmurei
Cel care de prea multe ori
Aşteptase la poarta bogaţilor,
Să fi fost sau nu regele Lear,
Desculţă coroană de plumb,
Sceptru uscat de migdal
Înflorind la fereastra de gheaţă.
Un cal pentru Lazăr!
Un cal cu potcoave de foc
Să cucerim regatul de stele,
Acolo unde veşmânt sfâşiat de postav
Se va preface în nimb de lumină
Şi tălpile ostenite de praf
Vor afla odihna
Întoarcerii apelor spre Iordan.
Învierea lui Lazăr
Când ai strigat Tu, Doamne,
Spre Lazăr, să iasă afară,
Străbătându-l ecoul
Iubirii cereşti
Până la încheieturile oaselor,
A ieşit acela grăbind
Din pântecele tăcerii de piatră
Prunc îmbrăcat în fâşii de maramă
Înfiorare zburândă
Spre adierea crestelor de zăpadă
Doar la glasul Tău, Doamne
Cutremurară viorile stradivare
Prelungi ascuţite arcuşuri
Despicând adâncuri de pleoape.