Secolul pe sfârşite

şi s-au strâns cu toţii acolo şi stau în picioare
în ploaia verde-amară
înfipţi în noapte

parcă-s acolo dintotdeauna cu ploaia şi vântul

o lumină vânătă le dă târcoale nu se ştie de unde
şi nu-i luminează
şi plânsul în sughiţuri al nimănui şi al tuturor
nu-i mişcă din loc

şi vântul trece prin ei pufnind
– găuri numai găuri –
cu ploaia

de pe obrazul lor
cade
varul

urâtul le scrie memoriile

şi ei stau
cu pălării de paie desfundate pe cap – nişte sperietori abandonate în grabă