GHEORGHE IZBASESCU

Prim-anotimp

După ce marea mi-a trimis brusc lumea ei
adâncă de fosfor
călăuzită de-amănuntul cristalin al dimineţii,
pe şevalet verzi ochii de meduze
i-ai încrustat în pânze
lăsându-mi-le-acasă.
Odată cu soarele blond răsărit pe buze.

Chiar şi portretul ce mi l-ai pictat atunci
prim-anotimp a devenit în tablou,
noapte de noapte să-l aud palpitând viu.
Că-n unul dintre cei patru pereţi l-ai zidit
cu firav înţeles:
da-n care dintre ei, nu mi-am reamintit.

Încât azi, când vizitatorii străini vin
în apartament
să-l vadă-n curioasa expoziţie marină,
varul şubred tace-n taină virgină.
De-aceea toţi te aşteptăm. Vino, să-l deconspiri!
urlăm din piepturi c-o ultimă speranţă.
Pe unde eşti? De ce te-ascunzi? Hai, vină!

2007-04-17T16:00:00+03:00