MUGUR GROSU

 High Heel, High Hell

melancolie
întunericul din cinematograful lumina
interzisă copiilor sub 12 ani, genul dramă
genul teroare
genul feminin

high heel, high hell

tatăl prizonier e ocolit de temă
copia infidelă se va descurca singură
pe picioarele sale
să plece
să se prelingă
ca o dâră ruşinoasă de sânge în acea perioadă
a lanului crud încolţit
de ce ruşinoasă?

un etaj mai sus priveliştea deşi bestială
nu muşcă
apoi şi mai sus monstruos de calm mă înalţ
mă încalţ
nu ştiu cine s-a mutat dedesubt
parterul ronţăit de tramvaiele tot mai mici care chiţcăie
şi deci cine
va mai găsi cadavrul pivniţei de sub tine

high heel, high hell

melancolie
fetiţă adulterină
ce mai faci tu
în ce pat te mai strecori pe-nserat când răsar liliecii
din perne

fără gâfâieli mă-ndepărtez de mister urc
spre nord
să verific propriul meu alibi până-n vârf
îmi voi umple pantofii
aş putea să-ţi fiu tată acum
aş putea să-ţi fiu eu marsupiu acum
într-un cinematograf finlandez
într-o cadă de marmură să-ţi aduc fulgere oblice mici
de-ntuneric
de dorul tău m-aş zvârli crocodililor
în chip de lacrimă
de ce lacrimă?

2007-04-15T16:00:00+03:00