Izvorul vieţii

Nu m-am născut în Mal’- cu flori
Şi nici măcar la Dor-Mărunt,
Din Frasinul Cobiei sunt –
Un deal cu flăcări pe comori.

Acolo e stejarul domn
Cu fragi sălbatici în poiene
Şi-abia tresar păduri prin somn
Când căprioare trec alene.

Sărac pământul în izvoare
Se coace-n arşiţele verii
Ca un ulcior visând la soare
Răcoarea ce-o vestesc ploierii.

Peste porumburi, peste pruni,
Lumina dulce ca o miere
Pictează-n frescă oameni buni
Sau răi, cum datina o cere.

Ori dealurile-s mai pitice,
Ori văile s-au netezit,
Chiar Carul Mare stă să pice
Peste fânarul gârbovit
Şi recunosc mai greu, mai rar,
Splendori păstrate pe retină
Când timpu-i altu-n calendar
Şi lumea însăşi mai străină.

Pe vremuri apa-n mal bătea
Cu sumedenie de peşti,
Cobia-n vuiet se ducea
La bâlci de toamnă, în Găeşti.

Azi gârla e un firicel
Pe sub anini, trăgând să moară,
Izvorul vieţii, ca şi el,
S-a subţiat cu înc-o vară.

(2004)