Undeva, în deşert

Oglinda foarte veche îi reflecta strâmb nasul pudrat, buzele groase, măscărite cu un roşu sângeriu. Poate că focul din cămin, flăcările lui idioate erau de vină. Din oglindă se holba la ea urâciunea urâciunilor… Se întoarse o clipă cu spatele, cu gând să-şi îngroape faţa în palme, dar se opri la timp: mâinile îi erau pline de sânge. Hăcuise deja o duzină de prepeliţe mici şi hâde, înghiţindu-şi mila. Într-o oală pătrăţoasă, grea, de tuci, bolborosea sosul cârmiziu, duhnitor din cauza ardeilor iuţi şi a cepei murate. Privirea îi alunecă de-a lungul pereţilor transpiraţi. Din cele câteva tablouri o priveau cu ochii goi personaje severe, domni cu lavalieră şi perciuni, obişnuiţi să se strecoare prin crăpăturile istoriei, strigoi fără consistenţă care duceau în cârcă amintiri din tinereţe pierdute şi reinventate. Slujnicile se agitau tot mai tare. Pregătirile erau întârziate. Le privi o clipă cu interes. Majoritatea erau stăpâne pe lăzi cu zestre pline cu dantele, broderii, goblenuri ţepene de atâta păstrat. Îşi turnă un ciocănel de rachiu, cu puţin piper şi o frunză de leuştean. Adio şi n-am cuvinte. Gândul zglobiu îi rătăcea departe, pe câmpiile andaluze, în vreme ce afară urla crivăţul. Îşi strânse mai tare pe trupul masiv halatul pufos. Duraţi-vă din visuri un refugiu undeva în deşert înainte de a vă înălţa o casă între zidurile cetăţii – îi şopti cineva, poate unul dintre strigoii din tablouri. Era desigur o dovadă că în sufletul ei pustiit tot mai rămăseseră câteva coarde simţitoare. Ar trebui să-şi mai liniştească naibii conştiinţa. Întoarse spatele bucătăriei şi intră târşâindu-şi paşii într-o altă cameră. În lumina gălbuie a unei lumânări, Anton părea lipit de fotoliul în care se scufundase. Un miros venerabil plutea în încăperea cufundată în semiîntuneric, ca o pivniţă. Într-o singurătate regală să ne cufundăm amândoi şi să plângem, şopti Bella Dona înainte de a-şi primi pupoiul zemos, de rigoare. Anton, care tocmai începuse o frază sucită, îşi înghiţi vorbele. Soba, care nu făcea faţă frigului năprasnic, trosni. Bella se cuibări într-un colţ, ca o mâţă. Anton o privi o clipă cu ochi umezi, înainte de a sufla în lumânare.
Noaptea polară coborî brusc şi totul încremeni în întuneric.