„Pentru că am citit mult, mi s-au întâmplat multe lucruri.”
Borges

Sunt cărţi care te îmboldesc să scrii despre ele, nu-i chip altfel. Tocmai când mă hotărâsem să citesc o vreme numai de dragul cititului, pentru plăcerea textului, mi-a căzut în mână micro-antologia lui Dan C. Mihăilescu, Cărţile care ne-au făcut oameni, Humanitas, 2010. Dan C-ul cere aleşilor invitaţi (un autor Humanitas se adresează autorilor Humanitas: Djuvara, Liiceanu, Pleşu, Boia, Patapievici, Cărtărescu, Ioana Pârvulescu…) o listă de 10 cărţi formatoare, „exemplare”, „vitale”, aşadar constructoare de fire, de caracter, poate şi de destin dacă-i urmăm pe antici, convinşi că „destinul înseamnă propriul caracter”. Noica le spune lecturi obligate. Lui Ion Vianu, Dostoievski i-a dat cheia cu care lumea cumplită putea fi înfruntată. Lumea şi orice altă carte, precizează psihiatrul. Intervenţia sa poartă titlul Zece cărţi prin care am început să devin om. Prima a fost Poveştile lui Ion Creangă. Humuleşteanul l-a învăţat că „dracul poate fi păcălit”. Şi moartea, dacă te numeşti Ivan. S-au adăugat Alice în ţara minunilor, Ocolul pământului în 80 de zile, Moby Dyck, Poe cu Istoriile extraordinare, Eminescu, Florile răului, Iluminări, Caragiale, Crimă şi pedeapsă.
Aş fi pariat că, în perioada de formare, Livius Ciocârlie a citit Proust. Când a murit Olguţa Medelenilor, a plâns. Lucian Boia agrea Istoria critică a românilor de B.P. Hasdeu. Pentru… fantezie, nicicum pentru obiectivitate ştiinţifică, de unde s-ar trage Istorie şi mit în conştiinţa românească. Patapievici a citit SF mult (gen nesuferit mie), memorabilă fiind şi Cecilia Dudu cu Scarabeul lui Raşid. Din faza cititului la metru, presupun.