Proiectele împlinite ale poetului Corneliu Antoniu

M-am întors cu coada între picioare de la Festivalul Internaţional de Poezie al Revistei Antares, ajuns la a XIV-a ediţie (programat pentru 26 mai – 2 iunie 2012), organizat de poetul Corneliu Antoniu: ce mi-am dorit n-a putut fi pus la cale, „componenta lui turistică”. Marţi, 29 mai, când trebuia să mergem în Deltă, a fost declarat cod portocaliu de ploi şi inundaţii aici (de luni, 28 mai, având parte de ploi şi inundaţii, Tulcea şi Sulina – unde visam să ajung pentru prima oară în viaţă – fiind sub ape). Natural, am dat vina pe mine, eu am atras aici ploile nesfârşite, din cauza mea s-a anulat „componenta turistică” a Festivalului Antares (fiindcă m-am deocheat, lăudându-mă că merg pentru patru-cinci zile în Deltă; e curios, mă bucuram că voi avea parte de o scurtă vacanţă totuşi în acest an, în care posibilităţile mele financiare s-au restrâns la maximum; oricât ar părea de paradoxal, eu nu am dreptul nici să mă pensionez, nici să intru în şomaj; lasă că nu am nici drept de sănătate, „angajatorul” neplătind CAS; nu mai dau de gol situaţia mea privată, că iar mă atenţionează Mitică Ungureanu pe e-mail că mă fac de râs şi de plâns), trebuie iar să fiu pedepsit că mai sunt pe aici… Culmea, anul trecut s-a mers cu Festivalul Antares în Deltă, dar eu n-am vrut să merg (având obligaţii de îndeplinit la Bucureşti în acea perioadă; puteam să mă lipsesc). De fapt, despre acest Festival Antares şi despre organizatorul lui vreau să vorbesc aici, nu despre mine. Mai exact, trebuie să mă fixez pe personalitatea poetului Corneliu Antoniu (născut la 31 octombrie 1940; e mai mare cu zece ani fără câteva luni decât mine), pe eficienţa lui pragmatică într-o lume literară în care majoritatea stă cu capul în nouri, mare amatoare de vânat spiritual, şi visează la cai portocalii pe pereţi.