mihail diaconescuBiografie selectivă

Mihail Diaconescu s-a născut la  8 noiembrie 1937, în comuna Priboeni, judeţul Muscel, ca fiu de preot şi învăţător; a absolvit în 1960 Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. În 1972 a obţinut titlul de doctor în filologie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. A debutat în publicistica literară în 1960 şi editorial în 1963, cu romanul Visele au contururi precise.
Între 1960 şi 1985 a fost profesor de limba română, limba latină, logică şi psihologie, asistent, lector şi conferenţiar, şef de catedră. În 1966 a înfiinţat revista culturală Argeş, pe care a condus-o până în 1969. Este cofondator al revistelor Astra (1966), Noua revistă română (1996) şi Analele Universităţii Spiru Haret, Seria Filologie, Limba şi Literatura Română (1999). În octombrie 2001 a reînfiinţat revista Argeş, pe care a condus-o doi ani. Între 1972-1975 a fost Gastdozent (conferenţiar oaspete) la Institutul de Romanistică al Universităţii Humboldt-Berlin. Între 1985 şi 1995 a lucrat în calitate de cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie şi Teorie Literară G. Călinescu al Academiei Române. În prezent ţine prelegeri la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii Spiru Haret din Bucureşti. În ultimii ani a ţinut, de asemenea, cursuri la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti precum şi la Facultatea de Filologie şi Istorie şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Piteşti.
Este autorul romanelor Culorile sângelui (1973), Adevărul retorului Lucaci (1977), Umbrele nopţii (1980), Marele cântec (1982), Călătoria spre zei (1982), Speranţa (1984), Depărtarea şi timpul (1986), Sacrificiul (1988) concepute drept părţi ale „fenomenologiei narative a spiritului românesc”, pe care a teoretizat-o în diferite studii, eseuri, articole şi interviuri.  De-a lungul anilor a publicat în ţară şi în străinătate numeroase studii, comunicări, articole, cronici, recenzii şi eseuri de teoria literaturii, istoria culturii, filosofia istoriei, estetică şi istoria literaturii. O parte din ele au fost adunate în volumul Istorie şi valori (1994). A prezentat comunicări la reuniuni ştiinţifice internaţionale desfăşurate la Bucureşti, Berlin, Leipzig, Halle, Sofia, Bonn, Chişinău, Paris.

2007-11-07T17:00:00+02:00