Un metod sovietic de retrezire a interesului pentru clasicii literaturii române nu are cum să nu fie luat în consideraţiune de un prof universitant ce află cu stupoare la curs practic, interogînd o ştudeantă de anul III,  că mi ţi-i caviarul… «un fel de peşte». Numai că metodul în cestiune nu e ouat de mintea sclerotică a Marelui Vladimir Ilici Katzowski [mersi fain, ¡señor Sábato!], ci de o mamă moscoveaţă vizitată, în Anii Şaptezeci , de un amic al nomenklaturologului Voslensky, care o găsea, uimit,  bătînd la maşină un exemplar deja tipărit oficialmente din Anna Karenina. Femeia îi şi explica pe loc de ce proceda astfel cu un roman tipografiat în milioane de exemplare la editurile de stat si de partid ale Grandioasei Huniuni: fiică-sa nu mai lectura nemica  de la o bună bucată de vreme…  fiindcă  tot ce avea aer oficial, inclusiv fictiunile clasicilor, i se părea literatură de propagandă, intoxicare  ori spălare a creierului, în limbă de lemn redactată, aşa că, împreună cu amicele ei, nu se mai delecta decît cu samizdate şi tamizdate,  pasîndu-şi-le unele altora sub formă de còpii dactilografiate ori manuscrise. Încît instanţa ei maternă…