Bildungsromanul epistolar Frig, scris de poeţii Aurel Dumitraşcu (n. 1955 – m. 1990) şi Adrian Alui Gheorghe, s-a născut din corespondenţa celor doi autori în perioada cea mai ideologizantă din istoria literaturii române. Miezul întunericului comunist, sâmburele lui de spaimă, de renunţare, de alienare e spart de aceste „rachete luminoase” trimise de la Borca la Piatra Neamţ, de la Sulina la Petrila şi de pe unde-i mai purta soarta pe tinerii noştri eroi. Perioada istorică amintită e limitată la intervalul 1978-1990 şi face parte dintr-o epoca istorică de mare complexitate, încă irelevant recuperată în literatura română. În acest sens demersul lui Adrian Alui Gheorghe, acela de a publica scrisorile pe care şi le-au trimis cei doi, va rămâne ca un gest de frontieră, de pionierat în cadrul generaţiei, oricând citabil şi de referinţă. Cititorul mai vârstnic, contemporan cu „evenimentele” sugerate în paginile corespondenţei şi implicit ale cărţii, va fi deopotrivă curios şi satisfăcut ca şi cititorul născut după  Revoluţia de la 1989, pentru că unul dintre personajele cărţii e, indiscutabil, „tinereţea”. „Tinereţe, dar dumnezeiesc…”, cum zice un vers din Ruben Dario. E vorba de tinereţea noastră anistorică, în care suntem pătrunşi de „universalul substanţial”, cum spune Hegel şi acesta ne  insuflă „sentimentul energiei active”.