Constantin Mateescu – Instituirea fiinţialităţii

“Într-o căsuţă asemănătoare, mi-a relatat odată, am locuit cu Vera. Cumpărasem casa pe nimic de la un fabricant de bere ce lichidase întreprinderea şi emigrase în Venezuela. Avea terasă cu vedere spre parcul învecinat al Cotrocenilor. Pe Vera o neliniştea tăcerea ce se aşternea asupra cartierului odată cu lăsarea întunericului. Îi era teamă de fantome. Am instalat-o în odaia cea mai spaţioasă, ale cărei geamuri primeau lumină toată ziua. A trebuit să aduc imobilului o serie de modificări, pentru ca dormitorul ei să aibă comunicaţie directă cu încăperea în care locuia servanta. Plantasem trandafiri în faţa casei: Climbing Triomphe Orléanais, Baby Lyion Rose, Souvenir de Georges Pernet… Pe grilele ferestrelor se căţăra un soi de trandafir agăţător ce înflorea din mai până în octombrie. Vecinii susţineau că în casă se sinucisese cu ani în urmă o balerină şi că de atunci, în fiecare noapte când e lună nouă, moarta se strecoară pe terasă şi dansează goală în încăperile pustii de la etajul doi, în care îmi depozitam tablourile. Povestea semăna întrucâtva cu subiectul unei fantezii imaginate de Cocteau pentru baletele lui Diaghilev. Pe balerină n-am văzut-o niciodată, dar servanta mă asigura că o zărise când şi când, la miezul nopţii, furişându-se prin dreptul zidurilor casei şi dispărând pe treptele acoperite de verdeaţă ale terasei. Bombardamentele din ’44 au distrus întregul cartier. Pe Vera au surprins-o în timp ce se îmbrăca în budoarul ei. Am fost de faţă când au dezgropat-o de sub ziduri. Zâmbea. La ce s-o fi gândit în clipa aceea ? Ţinea într-o mână rochia, iar în cealaltă peria de cap cu care se pieptăna în fiecare dimineaţă. Tablourile de la etajul doi au ars în parte. Printre cele care s-au păstrat, se afla şi o dansatoare de la cabaretul Maldoror, pictată de mine la Paris cu ani în urmă…” (Autoportret cu bască)
Constantin Mateescu înseamnă luciditatea unui sistem ontologic şi distanţa (în sensul lui Jean-Luc Marion, „Idolul şi distanţa”) privirii diegesiale, sub aparenţa notaţiei neorealiste (la originea minimalismului de astăzi ?), ascunzându-se sigetica unui corpus al devenirii (temă, antitemă, complex tematic, sinteză).

2011-04-14T16:00:00+03:00