Umanioare

Petre Florea este un filolog şi cercetător „independent”, cum se spune azi, cunoscut mai ales în cercuri foarte restrânse de specialişti, cu deosebire între folclorişti şi cei care preţuiesc studiile literare consacrate secolului al XIX-lea, numele său fiind mai puţin vehiculat în mediile culturale mai largi. A îngrijit cu o minuţie şi o pricepere remarcabile nu numai pentru timpul nostru, când filologii cu deplină competenţă se găsesc foarte rar, dar şi pentru vremuri de normalitate culturală, ediţii din Tudor Pamfile, Moses Gaster, S.Fl. Marian ş.a., adunate într-un număr care impune, de-acuma, dotând toate aceste volume cu greu restaurate, cum poate oricine să-şi dea seama, după tipărituri vechi sau chiar după manuscrise, cu prefeţe, studii introductive, note generoase şi avizate, cu alte cuvinte, cu întregul aparat critic necesar pentru a fi citite şi înţelese cum se cuvine în contextul anilor noştri.
Dar Petre Florea este şi un autor cu câteva intervenţii deloc neglijabile la istoriografia noastră literară. Volumul său De bello… (2004) refăcea, între altele, un parcurs aproape de nimeni ştiut, acela al „amicului Chibici” (Alexandru Chibici-Revneanu), cel nemurit de Eminescu, participant ca voluntar la Războiul pentru Independenţă, sau arunca praful de pe o intervenţie majoră, mutatis mutandis, a lui Alecsandri la un manual pentru instruirea oştirii, iniţiat de generalul Ioan Emanoil Florescu, atât de capabilul ministru de război al lui Cuza, ofiţerul cel mai bine pregătit profesional al epocii sale, manual redactat de locotenentul de stat-major Eustaţiu Pencovici. Iar Domnul de rouă (2005) scria istoria unui motiv literar românesc, cel din titlu, într-o lucrare probabil exhaustivă, care numai ea singură, fără a mai socoti celelalte contribuţii ale lui Petre Florea, dă măsura unui fler documentaristic cu totul excepţional.