… Şi Alexandru se pare că a fost asasinat, în plină glorie (în alt mod, desigur) şi Caesar şi Napoleon… Numele lor sunt astăzi ISTORIE.
Aţi fost un strateg desăvârşit, aţi primit cea mai înaltă distincţie a Armatei Române pe frontul Reîntregirii Naţionale, chiar din partea lui Ferdinand cel Loial, care a luat-o de pe vestonul său şi v-a prins-o în piept, să o purtaţi cu mândrie.
Aţi fost şef de promoţie la Saint-Cyr şi ataşat militar al României în Franţa şi Anglia, v-aţi asumat conducerea statului într-un moment de cumpănă al neamului nostru, cu trupul ţării amputat, v-aţi dedicat toată fiinţa refacerii hărţii neamului românesc, pe care o purtaţi mereu în inimă şi pentru care aţi sângerat cu ţara în trei campanii militare, aţi avut curajul să treceţi „hotarul nedrept” în două războaie mondiale şi… cu ce v-aţi ales? Cu trădare, …. anchetă NKVD, simulacru de proces şi asasinat mişelesc în închisoare, iar in plus, verdictul neverosimil al unor instrumentişti: „criminal de război”. Unde este cavalerismul de altădată? Chiar şi duşmanii trebuie respectaţi într-un anume fel. Generosul „Tribunal al Poporului” s-a implicat în „Procesul marii trădări naţionale”. Cât se poate de fals, ori simplă schimbare de roluri. Cine a trădat? Cine sunt adevăraţii trădători?
„Liga Mareşal Ion Antonescu” a iniţiat ridicarea unor monumente, acordarea numelui dumneavoastră unor străzi din mai multe oraşe, deputaţii v-au păstrat un moment de reculegere în 1991. Din păcate, a venit un vânt din afară care v-a năruit statuile, iar străzile au fost rebotezate.    
La Comandamentul Înalt al Istoriei, mareşalul Antonescu este vinovat că şi-a iubit prea mult Neamul, Regele şi Ţara, că a purtat pe piept şi în inimă ordinul „Mihai Viteazul”, alt martir al Unirii, că a intrat pentru totdeauna în sufletul neamului românesc.