ANDREI PETRU FLUERASUDan Brown – Universul halucinant al acţiunii

În urma succesului incredibil al romanului Codul lui Da Vinci, care a devenit cea mai bine vândută carte din istoria literaturii în afara Bibliei, Dan Brown s-a impus ca unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani, declanşând adevărate isterii şi impunând mentalităţii. Cărţile autorului englez stârnesc polemici, iar societatea este transformată. Suntem invitaţi să ne analizăm miturile din poziţia criticului dur, fără remuşcări, fără tabuuri. Orice este posibil, fiecare pagină pe care o parcurgem ne face să credem mai mult în puterea imaginaţiei. Dan Brown construieşte poveşti plecând de la oamenii din jurul său, oferindu-le acestora curajul necesar pentru a se împlini. Fiecare dintre noi poate cuceri într-o bună zi lumea, trebuie doar să învăţăm să acceptăm că victoria este posibilă.
Cărţile lui Brown sunt construite atent, în jurul unor simboluri puternice. De fiecare dată autorul britanic atacă subiecte profunde, de actualitate, subiecte care au un impact foarte mare la public. Oamenii citesc despre religie, pentru că aceasta le coordonează încă viaţa, oamenii vor să afle poveşti despre biserică, pentru că la aceasta se raportează. Miturile sunt importante pentru fiecare dintre noi, iar cei care vin să le dărâme vor căpăta automat vizibilitate. Construindu-şi cărţile profesionist, ca nişte adevărate invitaţii la dezbatere, Dan Brown a stârnit un iureş de proteste care l-a transformat într-o vedetă a lumii literare. Şi iată cum mesajul său a reuşit să ajungă departe. Autorul britanic ne-a demonstrat astfel că singura care contează este încrederea publicului: „- Terorismul, afirmase profesorul, are un unic scop. Care este acesta?

2008-07-15T16:00:00+03:00