Mircea Horia Simionescu la 80 de ani
Cu exact 40 de ani în urmă, la vârsta considerată propice pentru a-şi impune valoarea (tot la 40 de ani), M.H.S. debuta în literatura română. Şi nu oricum, ci cu proiectul ambiţios al unei tetralogii romaneşti, Ingeniosul bine temperat (cu titlul iniţial mai inexpresiv: Istoria literaturii organice), din care publică primul volum, Dicţionarul onomastic.
Putea să se nască la Piteşti, unde bunicul său dinspre tată locuia (în prima jumătate a secolului trecut), împreună cu soţia ce provenea din neamul Brătienilor, într-o casă din Parcul Trivale. Dar s-a născut la Târgovişte – în 23 ianuarie 1928 -, oraşul voievodal unde ia fiinţă, faimoasa de-acum, Şcoala de la Târgovişte, de prozatori inovatori, precursori recunoscuţi ai postmodernismului românesc.
Ceilalţi doi prozatori (şi poeţi la începuturi) din nucleul iniţial al grupării au trecut între timp în eternitate, încheindu-şi bibliografia la toţi bumbii: Radu Petrescu – în 1982 şi Costache Olăreanu – în 2000. Mircea Horia Simionescu continuă să-şi rotunjească opera, chiar dacă se plânge de lipsa poftei de a scrie (cu sinceritate uşor trucată). Octogenarul de azi scrie/rescrie, recuperează (încă) din sertare, cuprins de un gen de febrilitate disciplinată, cu gândul datoriei faţă de literatură şi cititori. Cărţile din urmă, Rătăcirile unui caligraf şi Vârstele, dovedesc filoanele nesecate ale creaţiei. Şi se anunţă altele. Mulţi Ani întru Literatură, Mircea Horia!
Putea să se nască la Piteşti, unde bunicul său dinspre tată locuia (în prima jumătate a secolului trecut), împreună cu soţia ce provenea din neamul Brătienilor, într-o casă din Parcul Trivale. Dar s-a născut la Târgovişte – în 23 ianuarie 1928 -, oraşul voievodal unde ia fiinţă, faimoasa de-acum, Şcoala de la Târgovişte, de prozatori inovatori, precursori recunoscuţi ai postmodernismului românesc.
Ceilalţi doi prozatori (şi poeţi la începuturi) din nucleul iniţial al grupării au trecut între timp în eternitate, încheindu-şi bibliografia la toţi bumbii: Radu Petrescu – în 1982 şi Costache Olăreanu – în 2000. Mircea Horia Simionescu continuă să-şi rotunjească opera, chiar dacă se plânge de lipsa poftei de a scrie (cu sinceritate uşor trucată). Octogenarul de azi scrie/rescrie, recuperează (încă) din sertare, cuprins de un gen de febrilitate disciplinată, cu gândul datoriei faţă de literatură şi cititori. Cărţile din urmă, Rătăcirile unui caligraf şi Vârstele, dovedesc filoanele nesecate ale creaţiei. Şi se anunţă altele. Mulţi Ani întru Literatură, Mircea Horia!