PETRE ANDREI FLUERASUPoţi să fii înţelept la o vârstă fragedă sau poţi să nu fi niciodată astfel

L-am descoperit pe Petre Andrei Flueraşu făcându-şi „veacul literar” pe paginile internetului. Pagini ce le dă dreptul tuturor să se exprime aşa cum simt mai bine. Însă, Petre Andrei Flueraşu nu încearcă doar să se exprime, pentru că el chiar are ceva de spus.
E tânăr, are douăzeci de ani şi îmi place să spun că este un scriitor aproape complet. Am simţit că este unul dintre acei tineri care merită o şansă pentru că pare a fi mult mai real decât cei care încearcă să se ridice dintre condeie şi chiar dintre cei care se consideră deasupra lor. Aşadar, am considerat că publicul cititor merită să-l cunoască pe Petre Andrei Flueraşu şi merită să îi cunoască gândurile şi realizările.

Îţi mulţumesc că ai acceptat să iei parte la acest interviu.
– Şi eu îţi mulţumesc pentru această oportunitate.

Mai întâi vorbeşte-ne despre simţămintele autorului Petre Andrei Flueraşu, atunci când se află faţă-n faţă cu coala albă.
– În momentul în care încep să scriu, simt cum o întreagă lume mi se oferă. Prin scris reuşesc să creez o realitate mai bună, să le ofer cititorilor o altă variantă, pe care aceştia să o poată aplica. În momentul în care mă aflu în faţa colilor albe, simt nevoia să mă exprim, să le ofer celorlalţi propria variantă asupra existenţei. Scrisul meu izvorăşte din existenţă şi există prin fiecare cuvânt.

2007-04-18T16:00:00+03:00