– Pentru că v-am întâlnit în Braşov la vernisajul unei expoziţii de acuarele cu scene americane, propusă de Aurelia Stoie Mărgineanu, voi începe prin a vă întreba cum vede un asemenea spaţiu un poet? Poate fi locul unui sincretism căutat şi necesar?
– Adevărul este că pentru mine spaţiul artelor plastice nu este chiar un spaţiu necunoscut. Vă fac o mărturisire. Nu numai pentru că un artist, indiferent de domeniul lui de creaţie, are o sensibilitate specială pentru toate teritoriile creaţiei, dar eu am puţin mai mult în ce priveşte arta plastică pentru că, lucrând la revista Volk und Cultur (o revistă germană, eu am studiat germanistica şi mă mişc foarte mult în spaţiul germanic) eram responsabilă acolo cu rubrica de artă plastică. Deci, eram obligată să fac şi nişte cronici plastice. Din păcate, erau nişte caricaturi de cronici plastice, pentru că, pe vremea aceea, în expoziţii nu vedeai decât portretele lui Ceauşescu  şi ale savantei sale soţii. Pe lângă un oarecare interes – nu oarecare, ci chiar foarte mare, pentru că îmi place să vizitez muzee şi expoziţii – am şi un oarecare ochi format, până la un punct, pentru ca să pot să percep ce a vrut să spună artistul.