HORIA GARBEA„Scriitorii ar trebui să se gîndească mai mult la ce aduc ei Uniunii şi breslei decît ce capătă de la ea”*

–    Domnule Horia Gârbea, îmi imaginez, iată, un dialog liber. Cât vă permiteţi… Spuneţi-mi, vă rog, câteva lucruri pe care le-a câştigat şi pe care le-a pierdut, după Revoluţie, scriitorul român, în activitatea sa specifică?
– Scriitorul român veritabil a cîştigat la revoluţie totul! Înainte nu era posibil să treci de cenzură decît prin compromis. Că s-au pierdut tirajele fabuloase de atunci – da. Dar ce plăcere aveai să publici mii de exemplare dintr-o carte trunchiată sau auto-cenzurată din start ca să treacă? Libertatea absolută a cuvîntului e bunul cel mai de preţ.

Ce avantaje credeţi că are un membru al U.S.R. din partea organizaţiei din care face parte? Vă pun această întrebare pentru că faceţi parte din conducerea acestui organism.    
– Avantajele sînt destul de numeroase, mai ales pentru seniori, care primesc 50% în plus la pensie şi pentru cei care au indemnizaţia de merit. Eu cred însă că scriitorii ar trebui să se gîndească mai mult la ce aduc ei Uniunii şi breslei decît ce capătă de la ea. Eu nu mă sfiesc să spun că aduc energia mea în slujba colegilor conducînd o asociaţie, publicînd volume, atrăgînd sponsorizari pentru revistele uniunii şi premiile anuale, actualizînd siturile USR şi ASB şi blogul acesteia din urmă. Dar mai ales scriu cu plăcere şi colegialitate despre cărţile confraţilor.

2009-03-02T16:00:00+02:00