– Dragă Gabriel Chifu, deşi am convenit că vom vorbi despre generaţia ’80, nu pot începe acest interviu decât cu… începutul. Aşadar, îţi aminteşti cu exactitate când ai început să scrii? Erai copil la Calafat, pe malul Dunării? Ajunseseşi la Craiova ?                                                                  
– Sigur că îmi amintesc. Au fost mai multe începuturi. Primul, în clasa întâi, la Calafat. Vorbesc în Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită şi tot de el povestită despre acest moment numindu-l „clipa de diamant”. Atunci învăţătoarea ne-a pus pe fiecare să spunem câte o propoziţie. Ploua cu „Mama are pere”, „Ana are mere”, iar eu am zis cu inima strânsă fiindcă nu eram sigur dacă alcătuirea mea verbală cu prea multe cuvinte este tocmai ce trebuie, adică o propoziţie: „Noaptea şi-a lăsat mantia înstelată peste oraşul adormit”. Uimită de răspuns, doamna învăţătoare mi-a trecut un zece curat în catalog. A fost cel mai sigur „triumf literar” al meu. Pe urmă, peste vreo doi ani, am făcut o compunere intitulată Mama, care, la fel, m-a umplut de glorie. Apoi, într-a şaptea, am participat la un concurs literar şcolar (am scris o nuvelă poliţistă despre o expediţie în deşertul Gobi), am fost selecţionat la faza pe oraş, pe regiune şi, în fine, pe ţară, unde am primit o menţiune şi am mers în tabără la Homorod. În clasa a opta, când ajunsesem să locuiesc împreună cu părinţii mei într-un alt târg amărât, Băileşti, deja eram aureolat, toată lumea ştia că „scriu”, eram privit ca „scriitorul şcolii”, eu însumi eram convins că scrisul îmi va ocupa tot restul zilelor mele. La liceu (era cea mai bună şcoală din Craiova, pe atunci se numea Colegiul Nicolae Bălcescu, astăzi a revenit la denumirea iniţială, Colegiul Carol I), am debutat în revista şcolii imediat, într-a noua, cu nişte versuri, eram membru de nădejde al Cenaclului literar Tradem şi deja scrisul, poezia deveniseră pentru mine vitale, ca aerul de respirat. Aceasta este preistoria mea, până la debutul oficial, petrecut la optsprezece ani în România literară, la Atelierul literar, o rubrică de „poşta redacţiei” susţinută de Geo Dumitrescu.