Informare

 

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 6-10 martie 2023, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:

 

Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români, Filiala Argeș, scriitorul dr. Adrian Mitroi, luni, 6 martie, de la ora 13.00, în Sala  Ars Nova de la Casa Cărții.

 

 

Dezbaterea cu tema „Unitate și diversitate”, în cadrul proiectului „Credință și Speranță”, coordonat de jurnalistul Ahmed Jaber, avându-i invitați pe preotul prof. univ. dr. Ion Popescu și pe dr. cardiovascular Nakechbandi Ahmed Mazhar, imam, luni, 6 martie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă.

„Credința și puritatea ne unesc pe calea către bunul Dumnezeu, indiferent de culoarea pielii, limba vorbită sau așezarea geografică. Religiile monoteiste au la bază unicitatea Creatorului, aspect pe care-l vom dezbate la noua noastră întâlnire”, spune Ahmed Jaber.

 

 

Prelegerea cu tema „Luxul și politica în epoca fanariotă”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”, dr. în istorie Marin Toma, eveniment care va avea loc live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, luni, 6 martie, de la ora 20.00.

„Despre epoca fanariotă se scrie de două secole în toate felurile și cu toate acestea încă mai așteptăm o scriere sine ira et studio. Acele vremuri sunt, credem noi, fascinante, prin prisma tuturor schimbărilor de mentalități și mai ales a amestecului de oriental și occidental specific Bucureștilor și Iașilor de atunci. Puterea, politica și luxul au creat modele culturale specifice dintotdeauna. Pentru perioada fanariotă vom vedea o lume a preparatelor culinare cu ingrediente exotice, realizate de bucătari occidentali, haine după moda nouă din Istanbul sau Viena/Paris, trăsuri occidentale, veselă și tacâmuri din aur și argint; petreceri costisitoare, daruri excentrice etc. Totul pentru a înțelege mai bine ce însemna să arăți că ești bogat, puternic și influent”, spune Marin Toma.

 

 

Dezbaterea cu tema “Femeia de Lumină”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Lumea interioară între mit și știință”, coordonat de promotorul cultural Alexandra Grigorescu, având-o invitată pe Valeria Badea, psiholog, eveniment care va avea loc marți, 7 martie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Dincolo de lumea văzută, dincolo de conceptele datorate experiențelor personale, există o lume interioară în care fiecare dintre noi are doar calități, visează, speră, este fericit și în armonie cu sinele său și cu Universul. Femeia are rolul de fiică, soție, mamă și de cele mai multe ori uită de sine. Cum să se echilibreze și să învețe să se iubească și pe sine, vom înțelege alături de psihologul Valeria Badea”, spune Alexandra Grigorescu.

 

 

Vernisajul expoziției de pictură sub genericul „Mărțișoare pe șevalet”, marți, 7 martie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Sub semnul Mărțișorului și ca omagiu pentru Ziua Internațională a Femeii, grupul artiștilor autodidacți, care activează sub egida Centrului Cultural Pitești, organizează o expoziție de artă plastică, la care participă cu lucrări tematice: Daniela Gherman, Monica Luchian, Cornelia Maria Dinu, Stelian Necșoi, Liliana Nanu, Loreta Din, Ion Dogioiu și eu”, declară coordonatorul acțiunii, artistul plastic Mihaela Viorela Martin.

 

 

Recitalul muzical sub genericul „Iubita mea!”, care va avea loc miercuri, 8 martie, de la ora 17.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești. Evenimentul va fi susținut de membri ai Grupului Folk „P620” (coordonator Andrei Bulf): Bianca Stoenescu, Andra Stan, Stelian Necșoi. Prezintă studenta la actorie Lorena Dicu.

 

 

Recitalul de muzică folk-hop, cu titlul „Odă bărbatului!”, susținut de M.C. Grăilă, pe numele real Octavian Dărmănescu, istoric, scriitor, cantautor, eveniment care se va desfășura joi, 9 martie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Deloc surprinzător, patriarhatul își întinde și astăzi, cinic, prin război,  epoca de fier. N-ai spune că după secole întregi de Platon, Kant, Mozart sau Mahatma Gandhi, după două războaie mondiale, după epoca <de internet>, bărbatul (recte omul alb, deocamdată) mai poate gândi belicos, turnând la tancuri și plănuind invazii. Însă lucrurile stau așa cum le vedem, cu tot incredibilul care decurge de aici. Un lucru nou, însă, a început să se contureze: un alt fel de bărbat, robotul. Față de pretențiile mai noi ale robotului, acelea de a i se spune și lui om, vechiul bărbat rămâne un copil mofturos și alintat. Robotul, foarte probabil, la final, se va război cu oamenii. Să uităm și noi, pentru puțin, gropile comune pe care le-a săpat în istorie, să-i iertăm multe, așa cum iartă o nevastă. În definitiv, numai roboții nu greșesc. Sunt M.C. Grăilă și vă aștept să-i cântăm pe marii bărbați care au făcut binele. Trăiască bărbații!”, ne invită să-l ascultăm, M.C. Grăilă.

 

 

Dezbaterea cu tema “Parada Liceelor (III)”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Copii și părinți, prietenii mei”, coordonat de Maria Simona Mitroi, profesor de istorie și educație fizică la Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” Structura nr.2, având invitați elevi și cadre didactice de la Liceul Tehnologic “Dacia”, eveniment care va avea loc joi, 9 martie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

2023-03-03T11:17:11+02:00