Informare

 

Centrul Cultural Pitești organizează în perioada 30 martie – 4 aprilie evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:

 

 

Festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului Național de Poezie de Dragoste „Leoaică tânără, iubirea…”, ediția a XXVI-a, care va avea loc luni, 30 martie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Ediția din acest an a Concursului Naţional de Poezie de Dragoste <Leoaică tânără, iubirea…> este una deosebită, în sensul că, dacă la toate edițiile anterioare participau numai tineri de până la vârsta de 35 de ani, acum la concurs participă poeți și poete de orice vârstă, indiferent de faptul că sunt sau nu membri ai Uniunii Scriitorilor din România sau ai altor uniuni de creație. A fost posibilă și participarea unor scriitori străini. Nu au putut să participe însă scriitorii care au câştigat un premiu la ediţiile anterioare. Concurenţii au trimis pe adresa organizatorului șapte poezii de dragoste, creaţii originale, în limba română. Nu au fost admise poezii create cu ajutorul inteligenței artificiale, IA. S-au primit creațiile a aproximativ 140 de concurenți, tineri și maturi, fără nicio limită de vârstă, în total 980 de poezii… Așadar, juriul a avut de citit destul de multe poezii, iar alegerea câștigătorilor nu a fost ușoară. Juriul este format din membri ai Uniunii Scriitorilor din România: Virgil Diaconu – președinte, Lucian Costache și Liliana Rus – membri. Câştigătorii desemnaţi de juriu vor fi premiaţi cu diplome şi sume de bani, astfel: Premiul I: 700 de lei, Premiul al II-lea: 600 de lei, Premiul al III-lea: 500 de lei, Mențiune I: 400 de lei, Mențiune II: 400 de lei. Festivitatea de premiere va avea loc la Centrul Cultural Piteşti, luni, 30 martie 2026, de la ora 13.00. Premiile se vor acorda numai câştigătorilor prezenţi la festivitate, în baza C.I., sau în caz excepțional delegatului care va prezenta C.I. a câștigătorului și C.I. proprie. Lista cu premianții concursului este postată pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești (www.centrul-cultural-pitesti.ro), precum și pe pagina oficială de Facebook a instituției. Concursul Naţional de Poezie de Dragoste <Leoaică tânără, iubirea…> este organizat de Centrul Cultural Piteşti, prin revista de cultură <Cafeneaua literară>”, precizează Virgil Diaconu.

 

Dialogul cu tema „Dincolo de halat. Povestea unui pictor”, în cadrul proiectului cultural „Povești Pictate”, coordonat de Mihaela Viorela Martin, artist plastic și promotor cultural, având-o invitată pe Annamaria David, medic primar gastroenterolog, eveniment care va avea loc luni, 30 martie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Invitata mea, artistul plastic Annamaria David, este de profesie medic primar gastroenterolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Arad. Are talent și chemarea desenului din copilărie, motiv pentru care, ulterior, a absolvit cursurile Școlii Populare de Arte din Arad, Secția Pictură. Începând cu anul 2020 participă la multe expoziții de artă plastică atât în țară, cât și peste hotare. Pictura este, după spusele sale, <limbajul interior>”, precizează Mihaela Viorela Martin.

 

 

Prelegerea cu tema „Literatura cuantică”, în cadrul proiectului cultural „Vaccin împotriva virusului manipulării”, coordonat de psihologul, scriitorul, publicistul George Smeoreanu, avându-l invitat pe scriitorul Nicolae Postolache, eveniment care va avea loc marți, 31 martie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

 

Dialogul cu tema „Valori argeșene contemporane”, în cadrul proiectului cultural „La Vama Vremii”, coordonat de scriitorul și publicistul Nicolae Badiu, avându-l invitat pe Ion Mihăilescu, fost președinte al Consiliului Județean Argeș, eveniment care va avea loc marți, 31 martie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Invitatul meu este domnul Ion Mihăilescu, fost președinte al Consiliului Județean Argeș, lider politic important, fost senator PSD, profesor universitar de Finanțe și Contabilitate. De numele domniei sale sunt legate multe realizări importante în Argeș, după anii 90… Un om respectat în comunitate”, spune Nicolae Badiu.

 

 

Dialogul cu tema „Relația de cuplu – provocări”, în cadrul proiectului cultural-motivațional „Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, având-o invitată pe Liliana Finta, consilier și trainer în Spiritualitate aplicată, eveniment care va avea loc miercuri, 1 aprilie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Vom vorbi despre ce mai înseamnă astăzi relația de cuplu, despre noile coordonate în care se așază ea astăzi, raportată la permanentele schimbări ale societății, despre gestionarea conflictelor și a situațiilor delicate, despre metodele pentru păstrarea armoniei în cuplu. Un subiect care la prima vedere pare simplu, însă, așa cum ne-a obișnuit, Liliana Finta va scoate la iveală capcanele care ne pândesc la tot pasul și pe care de multe ori le înțelegem prea târziu… Într-un cuvânt, un subiect mai mult decât necesar, la care vă așteptăm cu drag!”, spune Silvia Grigore.

 

 

Spectacolul vocal „Înflorind prin muzică”, susținut de copii și tineri care urmează cursurile Școlii de Muzică „Vox Art”, sub îndrumarea profesoarelor Iuliana Călin și Ioana Diana Dicuț, eveniment care se va desfășura miercuri, 1 aprilie, de la ora 18.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

 

Dialogul cu tema “Filarmonica, oaza de relaxare și bucurie”, în cadrul proiectului cultural „La Vama Vremii”, coordonat de scriitorul și publicistul Nicolae Badiu, avându-l invitat pe managerul Filarmonicii Pitești, Gabriel Niță, eveniment care va avea loc joi, 2 aprilie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Gabriel Niță, un tânăr energic, manager al Filarmonicii din Pitești, care a reușit să pună această instituție pe eșichierul primelor valori în domeniu din România! Pasionat, cu talent, reușește să încânte piteștenii cu evenimente cultural muzicale de mare ținută artistică!”, spune Nicolae Badiu.

 

 

Dialogul cu tema „Învățământul argeșean, misiune de pariu!”, în cadrul proiectului cultural „La Vama Vremii”, coordonat de scriitorul și publicistul Nicolae Badiu, avându-l invitat pe inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Argeș, prof. Dumitru Tudosoiu, eveniment care va avea loc joi, 2 aprilie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Dumitru Tudosoiu, profesor, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Argeș, omul care administrează cea mai complexă și delicată structură județeană, instituția școlară a județului Argeș! Învățământul argeșean are o misiune extrem de dificilă în aceste vremuri în care România navighează printre aisbergurile tulburărilor economice locale și internaționale… Misiunea profesorului Dumitru Tudosoiu reprezintă un pariu care poate fi câștigat de Argeș!”, spune Nicolae Badiu.

 

 

Vernisajul expoziției de pictură sub genericul „Simfonia Culorilor”, în cadrul proiectului cultural „Povești Pictate”, coordonat de Mihaela Viorela Martin, artist plastic și promotor cultural, avându-l invitat pe Rareș Kerekeș, pictor și profesor de educație plastică din Sighișoara, eveniment care se va desfășura joi, 2 aprilie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Rareș Kerekeș a absolvit Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca în 2005, Pedagogia artei, iar în 2008, Pictura. Este un artist plastic apreciat în țară și peste hotare, fiind invitat cu expoziții individuale și de grup la evenimente culturale notabile. Cele mai recente participări și premiere artistice internaționale includ Expoziția Anuală <Impact> 2024, organizată de Centrul de Creație <Nelson Park> (Toronto, Canada), fiind selectat dintre 350 de artiști; Premiul  <Maple Leaf> la Expoziția Internațională de Artă <Dincolo de Timp și Spațiu>, organizată în februarie 2025 de Institutul Canadian pentru Artă și Cultură Orientală și Occidentală (Toronto, Canada) și Premiul <Bronze Maple Leaf> la Expoziția Internațională de Artă <Dincolo de Timp și Spațiu> din februarie 2026, precum și participări la expoziții în Buenos Aires, Roma și Barcelona. Pentru Rareș Kerekeș arta este un liant al sufletului, un mod de vindecare și conexiune divină, ceea ce a dus la colaborarea în diferite proiecte destinate copiilor (colaborarea cu Centrul de recuperare Voila, Câmpina). Pictura pentru artist este <suflet pe pânză care înflorește atunci când cuvintele eșuează!>”, spune Mihaela Viorela Martin.

 

 

Prelegerea cu tema „O istorie a micului dejun”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”, istoricul dr. Marin Toma, eveniment care va avea loc live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, joi, 2 aprilie, de la ora 20.00.

„Am băut rapid cafeaua și am ieșit pe ușă cu o felie de pâine prăjită cu unt și/sau dulceață în mână? Sau poate am preferat să începem dimineața cu fructe. Sau cu lapte și cereale; fie el, laptele, de la animale sau vegetal. Ba chiar, unii dintre noi, nu au mâncat nimic la micul dejun. Adesea sau mereu, putem ține post intermitent. Uneori sau de cele mai multe ori, nu ne este foame dimineața. Dar nu era micul dejun cea mai importantă masă a zilei? Așa să fie? Și mâncarea este un produs cultural și corpul poate fi și el educat timp de generații să se <supună> unor asemenea credințe și obiceiuri. Călătorim în timp și în spații geografice diferite pentru a descoperi când și cum a apărut și cum a evoluat prima masă a zilei. Aflăm împreună curioasa și fascinanta istorie a micului dejun”, spune Marin Toma.

 

 

Prelegerea cu tema „Povestea ceaiului”, în cadrul proiectului cultural „Armonie și stil de viață”, coordonat de dr. ing. Adina Perianu, cercetător horticol și promotor cultural, eveniment care va avea loc vineri, 3 aprilie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Povestea ceaiului reprezintă mai mult decât o marcă a culturii japoneze și chineze, atât în Orient, cât și în Occident. Ceremonia ceaiului propune de fapt un stil de viață, curat și sănătos. Această practică a devenit artă și filosofie, având un farmec artistic”, spune Adina Perianu.

 

 

 

Concursul Național de Gimnastică Acrobatică și Gym for All CUPA PITEȘTI, ediția a IX-a, coordonat de antrenoarea de gimnastică Nicoleta Andrei, arbitru internațional și membru în comitetul tehnic al Federației Române de Gimnastică, eveniment care se va desfășura sâmbătă, 4 aprilie, între orele 10.00 – 16.00, la Sala Sporturilor din Pitești. Deschiderea oficială va avea loc la ora 12.00, cu participarea unor personalități ale gimnasticii românești. Evenimentul este organizat de Federația Română de Gimnastică în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

„La competiție participă aproximativ 400 de sportivi de la cluburi de profil din țară, printre care se numără C.S.M. Onești – clubul celebrei Nadia Comăneci, în contextul în care anul 2026 este declarat oficial <Anul Nadia Comăneci>, când aniversăm 50 de ani de la primul 10 perfect obținut de sportiva româncă la Olimpiada de la Montreal”, spune Nicoleta Andrei.

 

2026-04-02T14:28:37+03:00