Informare

 

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 27 februarie – 3 martie 2023, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:

 

Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români, Filiala Argeș, scriitorul dr. Adrian Mitroi, luni, 27 februarie, de la ora 13.00, în Sala  Ars Nova de la Casa Cărții.

 

Prelegerea cu tema „Viața ca slalom printre minciuni”, în cadrul proiectului sub genericul „Vaccin împotriva virusului manipulării”, susținut de psihologul, sociologul, jurnalistul și scriitorul George Smeoreanu, luni, 27 februarie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Unde sunt izvoarele știrilor false și cum le putem evita. Interesul producătorului de știri versus interesul consumatorului: vor fi aspectele pe care le vom aborda”, spune George Smeoreanu.

 

Dezbaterea cu tema „Omul și inteligențele multiple”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Lumea interioară între mit și știință”, coordonat de promotorul cultural Alexandra Grigorescu, având-o invitată pe lect. univ. dr. Lucia Neagoe, de la Facultatea de Științele Educației, Științe Sociale și Psihologie a Universității Pitești, luni, 27 februarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Când vorbesc despre inteligență, cei mai mulți oameni se referă la inteligența cognitivă, pe care o măsurăm prin bine-cunoscutul coeficient de inteligență (IQ). Puțini știu însă că acesta este doar un aspect al inteligenței umane. Au fost identificate încă cel puțin opt alte tipuri de inteligență care sunt specifice oamenilor și care ar putea reprezenta o măsură mai bună a ceea ce înseamnă inteligența noastră ca ființe umane complexe. Deși au trecut 40 de ani de la identificarea acestor tipuri de inteligență de către Howard Gardner, din păcate, partea cea mai importantă a educației copiilor are în vedere în primul rând dezvoltarea inteligenței cognitive și mai puțin a celorlalte tipuri de inteligență (emoțională, interpersonală, naturalistă, corporal-kinestezică, spirituală etc.) La dezbaterea <Omul și inteligențele multiple> veți afla de ce a fost nevoie să se accentueze doar inteligența cognitivă și de ce în prezent se observă și se va observa din ce în ce mai mult pe viitor luarea în calcul și a celorlalte tipuri de inteligență. De asemenea, vom putea afla cum identificăm tipurile noastre de inteligență cele mai prezente și cum le dezvoltăm pe celelalte în ființa noastră, astfel încât să ne putem manifesta cât mai mult potențialul”, spun Lucia Neagoe  și Alexandra Grigorescu.

Dezbaterea cu tema “Rolul contemplării în prezent”, în cadrul proiectului “Personalități culturale piteștene”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, avându-l invitat pe filosoful și scriitorul David Ilina, marți, 28 februarie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“De această dată l-am invitat pe profesorul David Ilina, cel mai de seamă filosof al Piteștiului. Trebuie știut că la 33 de ani, în 1985, David Ilina a publicat, alături de academicianul Alexandru Boboc, sub egida Ministerului Educației și Învățământului, ultimul manual de <Filozofie> pentru clasa a XII-a, folosit de elevi și profesori până la 22 decembrie 1989. După mulți ani de tăcere, David Ilina publică, în 2010, un volum de proză scurtă, <Al treilea infinit>, și, în 2011 și 2012, două cărți de filosofie – <Contemplatio. Convorbiri cu Valentin Mureșan> și <Libertate cu zurgălăi>. Încă nu și-a adunat în volume numeroasele studii filosofice publicate în reviste de profil, întrucât a trecut, de la filosofie și proză, la poezia pentru copii, iar, de ultimă oră, la poezie, pur și simplu, cum ar fi volumul de anul trecut, <Eclectica>. Dar, în tot ce scrie, totul pleacă de la o idee filosofică, abil ascunsă printre metafore”, precizează Jean Dumitrașcu.

 

Dezbaterea cu tema “Adolescență, iubire și ură”,  în cadrul proiectului cultural-educativ “Adolescență, entuziasm, libertate și înțelepciune”, coordonat de poetul și profesorul de filosofie George Badea, având-o invitată pe Cosmina Georgiana Ion, psihoterapeut, marți, 28 februarie, de la ora 14.30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Este dificil, fie și formal, să definești iubirea și ura: nicio definiție nu poate fi exhaustivă! Dar ce este ura? Până la urmă, ce e iubirea? Încercăm, eu și invitata mea, Cosmina Georgiana Ion, cât ne permite condiția noastră omenească, să facem <portretul> iubirii și al urii, care în esență determină viața noastră pe Pământ. Nu există nicio îndoială: ura face viața oricărui om irespirabilă! Dragostea îndelung rabdă: dragostea e binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă,  nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Iubirea – un cuvânt mereu actual! Ce frumos este să gândim și să acționăm ca Sofocle: <Eu m-am născut să iubesc, nu ca să urăsc>”, spune George Badea.

 

Dezbaterea cu tema “Buchet de primăvară”, în cadrul proiectului “Ferestre Culturale”, coordonat de jurnalistul Ahmed Jaber și organizat în parteneriat cu Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă, marți, 28 februarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. Evenimentul o va avea ca invitată pe Laila El Akkaf din Maroc, artistă, absolventă a Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, medic rezident chirurgie generală.

“Mă numesc Laila, m-am născut pe data de 1 martie 1996 în Maroc – Rabat, tatăl meu (El Akkaf Belaid), care este artist, compozitor internațional și profesor de muzică, m-a învățat să cânt la pian de când aveam 3 ani. La 7 ani m-a înscris la școala națională de muzică, unde am studiat 10 ani, am urmat cursuri de pian, de teorie muzicală și de dans – balet (dans clasic). La vârsta de 9 ani am început să particip la concursuri naționale și internaționale de pian, unde am câștigat de 9 ori Premiul I la nivel național, de 3 ori Premiul I la nivel internațional. La vârsta de 15 ani am absolvit Școala superioară de muzică și am primit diploma de virtuozitate cu care am devenit oficial cel mai tânăr profesor de pian. Între 6 și 11 ani am facut parte din Orchestra națională pentru copii dirijată de tatăl meu. De la vârsta de 11 ani am început să cânt cu vocea în limba engleză și am învățat să interpretez singură la chitară. De la 15 ani, după mulți ani de pregătire, am format o trupă muzicală cu alți muzicieni eu fiind solistă vocal, și cu care am susținut peste 30 de concerte în Maroc. Printre acestea s-a numărat <Mawazine Festival>, care este considerat al treilea mare festival din lume. De la vârsta de 11 ani îmi compun propriile melodii, fiind atât compozitor, cât si textier. La vârsta de 18 ani am absolvit liceul și voiam să trăiesc o aventură într-o țară pe care nu o cunosc, unde să pot face și studii de medicină în limba franceză, așa că am descoperit Cluj-Napoca, unde am trăit șapte ani, urmând Facultatea de medicină. Între 2015 și 2021, am vrut să mă concentrez pe studiile medicale și am făcut o mare pauză în cariera mea muzicală. În 2021, am absolvit Facultatea de medicină, am reluat cariera muzicală, la care țin foarte mult, și am lansat două melodii compuse în limba engleză. Între 2021 și 2022, intenționam să mă mut în Germania pentru studii de specializare (Rezidențiat) în Chirurgie Vasculară, dar iubirea mea pentru România a câștigat, așa că am decis să mai stau în România și pentru Rezidențiat. M-am mutat în București, am susținut examenul de admitere în 2022 și tocmai am început Rezidențiatul în Chirurgie Generală, o experiență care mi-a întrecut toate așteptările. În același timp, muncesc în industria muzicală, compun melodii și voi cânta cu siguranță piese și în limba română, și în limba arabă, un mix între lumile mele. Cânt și la instrumente, mai precis chitară, pian și un pic de percuție. Și, în afară de asta, am fost mereu atrasă de limbi străine, la momentul actual vorbesc cinci limbi străine”, ni se dezvăluie Laila El Akkaf.

 

Medalionul cultural sub genericul „Vestitorii Primăverii”, în cadrul proiectului „Aveți Cuvântul”, coordonat de publicistul Valentin Uruc, miercuri, 1 martie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

Dezbaterea cu tema „Mentalități și reforme”, în cadrul proiectului „La Vama Vremii”, coordonat de publicistul și scriitorul Nicolae Badiu, avându-l invitat pe dr. Tudor Ionescu, managerul Spitalului de Pediatrie din Pitești, joi, 2 martie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

Recitalul muzical cu tema „Prospețimea primăverii și frumusețea femeii ilustrate în muzică”, susținut de Trupa „Andrei&Adrian Tase”, vineri, 3 martie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

 

2023-02-24T11:44:09+02:00