Informare

 

Centrul Cultural Pitești organizează în perioada 19-24 ianuarie, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:

 

 

Prelegerea cu tema „Femeia în echilibru”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Clubul de lumină”, coordonat de terapeuta și scriitoarea Corina Caltan, eveniment care va avea loc luni, 19 ianuarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Echilibrul dintre energia feminină și cea masculină, arhetipurile feminine, principalele cauze ale afecțiunilor femeilor, acestea sunt aspectele pe care le vom aborda, spune Corina Caltan”.

 

 

Prelegerea cu tema „Cella Delavrancea  – o viață fabuloasă”, în cadrul proiectului cultural „Biografii triste și destine tragice din istoria literară”, coordonat de scriitoarea, criticul literar, profesoara de limba și literatura română Magda Grigore, eveniment care va avea loc luni, 19 ianuarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Fiica cea mai mare a scriitorului și celebrului avocat Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost un copil precoce, cu o deosebită sensibilitate pentru muzică, pusă în valoare încă din copilărie. A avut o inteligență artistică nativă, dar și puterea de a o cultiva, iar renumele internațional l-a câștigat cu ușurință. Profesoară, cronicar muzical și scriitoare, Cella Delavrancea a fost extrem de longevivă și a participat la aniversarea propriului centenar în anul 1987. O viață fabuloasă și sute de pagini literare. Publicistică, ficțiune, memorii. A avut intuiția și inteligența de a traversa regimurile politice și sociale cu compromisuri minime. A știut să facă din viață, pe toate planurile, o adevărată <coloană sonoră a succesului>, ieșind din tensiuni, spre note înalte”, spune Magda Grigore.

 

 

Dialogul cu tema „Respectul prin Qi Gong”, în cadrul proiectului cultural-motivațional „Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, având-o invitată pe Ioana Ionescu, medic stomatolog și trainer Qi Gong, eveniment care va avea loc marți, 20 ianuarie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Qi Gong-ul este o  disciplină chinezească a lucrului cu energia care este piatra de temelie a întregii materii. Presupune armonia între toate nivelurile naturii umane (fizic, psihic și spiritual) și se practică pentru creșterea energiei, reducerea stresului și obținerea echilibrului interior, combinând mișcări lente, respirație și meditație. Toate acestea sunt o înaltă formă a respectului pentru viață, pentru natură, pentru semenii noștri, o condiție esențială a unei vieți armonioase, de care avem cu toții nevoie în aceste vremuri interesante. Vă așteptăm cu drag!”, spune Silvia Grigore.

 

 

Spectacolul muzical „Când vocile devin povești”, susținut de copii și tineri care urmează cursurile Școlii de Muzică „Vox Art”, sub îndrumarea profesoarelor Iuliana Călin și Ioana Diana Dicuț, eveniment care se va desfășura marți, 20 ianuarie, de la ora 18.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

 

Prelegerea cu tema „Cultura Juridică în România. Mari Juriști și Doctrinari. Ioan Tanoviceanu, Vespasian Pella, Vintilă Dongoroz”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de dr. Marius Andreescu, cercetător științific la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, membru al Asociației Române de Filosofie a Dreptului și Filosofie Socială, eveniment care va avea loc miercuri, 21 ianuarie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Este posibilă o creație (în sens cultural) în sfera juridicului? Elaborarea statală a unei norme juridice nu este o creație culturală, atâta timp cât nu are clar exprimată şi valenţa spirituală şi de ce nu, sensibilă. De aceea, tot mai mult se vorbește în prezent de <norme tehnice>, lipsite de pretenția oricărei valori morale, însă cu destinația de a defini ordinea specifică stării juridice a omului. Există totuși creație juridică și implicit cultură juridică? Răspundem afirmativ la o astfel de întrebare. Cultura juridică reprezintă ansamblul de atitudini, valori, mentalități și comportamente ale unei societăți (sau ale unui grup profesional) în raport cu dreptul, justiția și instituțiile juridice, reflectând percepția lor asupra normelor și rolului legii, cuprinzând de la cunoștințe factuale despre sistemul de drept până la aspirații profunde privind ordinea juridică.  Astăzi, sistemul juridic al societății este înțeles mai mult sub aspectul actelor normative care îl alcătuiesc și mai puțin ca parte componentă a culturii unui popor. Dreptul are o sferă mult mai largă decât sistemul normativ în vigoare la un moment dat deoarece cuprinde valori și principii morale, elaborări doctrinare complexe, opera de interpretare și aplicare a legilor și nu în ultimul rând reflectarea adevărurilor de credință ortodoxe.  Dreptul este și rezultatul creației unor personalități care au existat în toate timpurile în spațiul european și nu numai. Prin urmare noi considerăm că dreptul este o parte componentă a culturii și civilizației unui popor. În România întâlnim personalități care au contribuit prin creația lor la opera de realizare și împlinire a unei veritabile culturi juridice. Au existat personalități remarcabile ale dreptului și culturii juridice care au creat școli de drept și prin efortul lor creator au contribuit decisiv la formarea unei adevărate culturi juridice în România. În prelegerile noastre anterioare ne-am referit la unii dintre marii juriști și doctrinari români și nu numai. În prezenta expunere vom analiza coordonatele și trăsăturile culturii juridice, inclusiv în epoca modernă, inclusiv în România, și vom evidenția personalitatea și creația a trei mari  juriști și doctrinari români: Ioan Tanoviceanu, Vespasian Pella și Vintilă Dongoroz, care prin creația lor au contribuit la dezvoltarea și consolidarea doctrinei și normativismului juridic penal”, spune Marius Andreescu.

 

 

 

Dialogul cu tema „Meloterapia, arta de a vindeca suflete”, în cadrul proiectului „Medalion cultural cu Stelian Necșoi”, coordonat de cantautorul, poetul, artistul plastic, profesorul de limba și literatura franceză Stelian Necșoi, având-o invitată pe Anișoara Anghel, artistă și terapeută, eveniment care se va desfășura miercuri, 21 ianuarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova  de la Casa Cărții.

“Anișoara Anghel este absolventă a Școlii Populare de Artă din Pitești, promoția 1992 (1984–1987 – cursuri acordeon, 1987 – 1991 – cursuri orgă şi canto), având o bogată activitate artistică. Studiile în domeniul Sociologie-psihologie, Științe Socio-Umane, Psihologie clinică și formarea în psihoterapie sistemică de familie şi cuplu o ajută în activitatea de zi cu zi, dar și în lucrul cu oamenii, tinerii, copiii. Studiile la Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Muzică, master în Meloterapie, promoția 2017, îi completează pregătirea în domeniul artistic, muzical. Vasta experiență profesională (1993-1996 profesor suplinitor de muzică la Școala nr. 4 Pitești), stagiul de dezvoltare personală prin metoda psihodramei clasice, formarea în psihoterapie sistemică de Familie și Cuplu, voluntariatul la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și la diferite cabinete de psihologie au definit-o ca profesionist în domeniu. Colaborarea cu Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe Socio-Umane, Specializarea psihologie – psihologie clinică: evaluare și intervenție în vederea desfășurării orelor de practică de specialitate de către studenții facultății au adus un plus pregătirii și experienței ca psiholog, psiholog clinician și consilier sistemic de familie și cuplu. Masterul în Meloterapie la Universitatea Transilvania din Brașov – Facultatea de Muzică o ajută atât în activitatea profesională, cât și artistică. Din 1995 – până în prezent, în calitate de artist liber profesionist a participat la numeroase concursuri muzicale și a participat ca invitat sau organizator la numeroase evenimente culturale. Anișoara Anghel performează atât în domeniul muzicii populare – cu precădere – cât și în alte stiluri muzicale, ca instrumentist – orgă, dar și ca solist. Vă așteptăm cu mare drag să o cunoașteți și să vă bucurați de o voce frumoasă, de sensibilitatea și talentul domniei sale”, spune Stelian Necșoi.

 

 

 

Prelegerea cu tema „Venezuela în actualitate, de la petrolul din Lacul Maracaibo la uleiurile grele din Centura Orinoco și de la capitalism la socialism, după 1990”, în cadrul proiectului „România, țară europeană, și lungul său drum de conectare la valorile europene”, susținut de istoricul Ștefan Dumitrache, managerul Muzeului Municipal Curtea de Argeș, eveniment care va avea loc joi, 22 ianuarie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Simon Bolivar a reușit în secolul al XIX-lea cu sprijinul francmasoneriei europene să creeze un stat mare în nordul Americii de Sud, numit Marea Columbie. Construcția nu a rezistat decesului său, Marea Columbie împărțindu-se în trei state: Venezuela, Columbia și Ecuador. Mai târziu, la începutul secolului XX, o intervenție militară americană a rupt districtul Panama de Columbia, creând o nouă țară. Toate țările rezultate din Marea Columbie au bogății naturale mari, dar Venezuela le are pe cele mai mari. De aceea, până la începutul anilor 90, Venezuela a beneficiat de regimuri democratice. Prăbușirea prețului petrolului în 1985 a surprins Venezuela fără rezerve, astfel că economia s-a prăbușit în ultimii ani, permițându-i lui Hugo Chavez să ajungă la putere pe cale democratică. A instalat o dictatură de tip comunist cu sprijin cubanez pe care a lăsat-o moștenire fostului său șofer Nicolas Maduro. Care va fi viitorul Venezuelei? Va aparține lumii democratice sau va rămâne în continuare o dictatură cu alți stăpâni?”, spune Ștefan Dumitrache.

 

 

 

Lansarea cărții de poezie „Memory of Fire”, de Munir Mezyed, în cadrul proiectului „Ferestre Culturale”, coordonat de jurnalistul Ahmed Jaber, avându-l invitat pe scriitorul și traducătorul Munir Mezyed, eveniment care va avea loc joi, 22 ianuarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Încep anul cultural 2026 cu un eveniment editorial de suflet, prin care vreau să vă fac cunoștință cu un poet și scriitor din țara mea, Palestina, un om care a reușit să transmită cele mai nobile sentimente umane departe de politică sau polemică de orice fel. Munir Mezyed s-a născut în Cisiordania, a studiat în Statele Unite ale Americii și în Marea Britanie, și este autorul a peste 200 de cărți. S-a stabilit în România, la Craiova, și este fondatorul unei organizații de cultură și artă. Munir Mezyed face parte din elita poporului palestinian, prin care străbat demnitatea, patriotismul, respectul, iubirea, cu alte cuvinte cele mai înalte valori umane și morale ”, spune Ahmed Jaber.

 

 

 

Spectacolul muzical sub genericul „Iarnă românească”, susținut de Trupa TANDRES, formată din muzicianul Andrei Tase și medicul cardiolog Adrian Tase, eveniment care se va desfășura vineri, 23 ianuarie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

 

 

Faza județeană a O.N.S.S. (Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Șah), care se va desfășura sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 09.00, în Sala Multifuncțională (parter) de la Casa Cărții. Evenimentul, organizat de Centrul Cultural Pitești în parteneriat cu Clubul de Șah ALFIL Pitești, este coordonat de instructorii de șah dr. Ovidiu Stancu și ing. Andrei Rădulescu.

 

 

 

Prelegerea cu tema „24 ianuarie 1859: 167 de ani de la unirea Moldovei și a Țării Românești”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”, istoricul dr. Marin Toma, eveniment care se va desfășura live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 20.00.

„Secolul al XIX-lea a reprezentat pentru Țara Românească și Moldova un proces de schimbare a mentalităților sub influența ideilor revoluției franceze. Boierimea noastră a colaborat strâns cu domnitorii celor două țări pentru alcătuirea unui plan educațional național. Rezultatele acestei colaborări au început să fie vizibile în perioada regulamentară, atunci când premianții şcolilor naţionale româneşti, trimişi pe cheltuiala statului la studiu în Occident, s-au întors în ţară cu titlul de doctor în domeniile lor de specialitate. Ei au fost cei care au construit revoluția de la 1848-1849; ei au fost cei care și-au pus, în deceniul care a urmat acesteia, averile, energiile și cunoștințele în slujba cunoașterii în Occident a românilor și a istoriei lor. Războiul Crimeii impune definitiv Europei și <chestiunea românească> și pregătește dubla unire sub conducerea lui Alexandru-Ioan Cuza. Despre acestea și multe altele, povestim împreună în 24 ianuarie 2026”, spune Marin Toma.

 

 

2026-01-16T10:20:42+02:00