Informare

 

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 16 – 20 ianuarie 2023, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:

 

Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români, Filiala Argeș, scriitorul dr. Adrian Mitroi, luni, 16 ianuarie, de la ora 13.00, în Sala  Ars Nova de la Casa Cărții.

 

Dialogul cu tema “Muzicalitatea  Versurilor Eminesciene”, în cadrul proiectului „Medalion artistic cu Mariana Claudia Filipescu”, coordonat de interpreta de romanțe și folclor Mariana Claudia Filipescu, avându-le invitate pe prof. Ecaterina Ioana Niţescu şi pe eleva Bianca Maria Andreea Popescu, din Câmpulung, luni, 16 ianuarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Doamna Ecaterina Niţescu este profesor de muzică instrumentală – vioară  în cadrul Şcolii de Muzică din Câmpulung, din anul 1994. A participat cu elevii săi la numeroase festivaluri-concurs, unde a obţinut de la menţiuni la premiul întâi: Festivalul <J. S. Bach> de la Cluj, <Margareta Sterian> de la  Buzău, Marele premiu <Iosif Sava> de la Palatul Copiilor Bucureşti, Festivalul <Iulia Hașdeu> de la Câmpina. A fost membră în juriul Festivalului de Romanţe şi Poezie <Rapsodii de toamnă> Câmpulung în perioada 2005-2008. Este pasionată de vioară şi munceşte cu sârg la formarea elevilor săi talentaţi. Bianca Maria Andreea Popescu are 12 ani, este absolventă a Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti şi în prezent este elevă a Şcolii de Muzică din Câmpulung, la clasa de vioară a profesoarei Ecaterina Niţescu. Pe lângă vioară, studiază pianul şi naiul. La zece ani îşi creează propriile melodii vocale şi realizează o emisiune de profil intitulată <Întâlnire cu prietenii muzicii>. Cu muzica sa, apare adeseori pe posturile TV locale şi naţionale. Este o fire ambiţioasă şi optimistă, vrând să îşi depăşească propriile-i limite>, spune Mariana Claudia Filipescu.

 

Dezbaterea cu tema “Valoarea educativă a aeromodelismului, componentă a educației non-formale”, coordonată de prof. dr. aeromodele Marian Popescu, având invitați copii și tineri pasionați de aeromodelism, eveniment care se va desfășura luni, 16 ianuarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Vă așteptăm la o dezbatere – pregătire pentru viață, întrucât vă voi prezenta foști elevi la aeromodelism care au devenit valori în viață. La întâlnire vor participa prof. Bogdan Bivol de la Palatul Copiilor din Pitești, elevii Eduard Bouleanu, Tudor Dumitru, Ianis Burcea, David Mitrea, Ioan Pîrvulescu, Darius Tudora, Darius Bădulescu. I-am mai invitat pe Mihnea Prodănel, câștigătorul Cupei Mondiale pe anul 2022, pe studentul Ștefan Răcășanu și pe sportivul senior informatician Bogdan Matei, ca să avem un dialog al mai multor generații”, spune Marian Popescu.

 

Prelegerea cu tema “Scaunele: o altfel de istorie a oamenilor”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”, dr. în istorie Marin Toma, eveniment care va avea loc live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, luni, 16 ianuarie, de la ora 20.00.

“Sunt din lemn, dar și din plastic, metal și chiar și <electrice>. Sunt mici, mari, în multe feluri și pentru toată lumea. Oamenii stau pe ele, dar tot așa fac și unele animale, mai ales câinii și pisicile. Mai <găzduiesc> și haine, cărți ș.a.m.d. Voi cum vă folosiți de scaunele voastre? Vă bucurați de existența lor sau încă le credeți miracole ale civilizației umane? Mulți dintre noi nu ne închipuim viața în lipsa lor. Scaunele însă nu au fost dintotdeauna alături de oameni. Să ne așezăm confortabil și să le descoperim istoria”, ne invită Marin Toma.

 

Dezbaterea cu tema “Adolescentul-creator și cultura națională”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Adolescență, entuziasm, libertate și înțelepciune”, coordonat de profesorul de filosofie și poetul George Badea, având-o invitată pe eleva Alexandra Nicolae, marți, 17 ianuarie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Toată lumea cred că știe faptul că orice cultură națională constă în păstrarea și cultivarea limbii și a istoriei, ca trăsături specifice ale existenței  unei națiuni.

În mare, cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale si spirituale create de

omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.

La întâlnirea noastră am invitat, poate spre surprinderea unor adulți, un adolescent – creator, vrând, evident, să  văd părerea despre o temă complexă și, în același  timp, controversată… Nu mi-am propus să dăm, neapărat, definiții unor concepte… Încerc să realizez (cu partenerul meu de dialog!) o discuție <simplă>, firească despre fabuloasa cultură națională și despre cazna poporului român de a o realiza. Adolescentul – creator este o tânără poetă, elevă în anul al doilea la un liceu de prestigiu al României… Liceul <Ion Mihalache> din Topoloveni: Alexandra Nicolae! Cred cu toată ființa mea că întregul dialog ce se va derula o să fie pentru oricine e doritor de bine, adevăr și frumos… o încântare!”, spune George Badea.

 

Dezbaterea cu tema “Iertarea”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, având-o invitată pe psihologul Elena Badea, eveniment care se va desfășura marți,17 ianuarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Se spune că iertarea este esența vieții, că este înălțarea și mântuirea noastră. Prin această dezbatere voi încerca să și demonstrez binefacerile și puterea iertării. Voi încerca să-i fac pe oameni să caute în interiorul lor și să facă unele comparații între etapele din viețile lor, mă refer la cum s-au simțit atunci când au iertat și la cum s-au simțit atunci când s-au răzbunat. Sunt convinsă că iertarea a adus fericire în viața fiecăruia, însă această iertare câteodată este foarte greu de înfăptuit, iar greutatea vine din lipsa de înțelegere a beneficiilor ei. Sunt momente în viață când nu putem singuri, când avem nevoie de îndrumători. Pentru asta, am invitat-o alături de mine pe Elena Badea, terapeut și consilier NLP. Ne va ajuta să descoperim partea luminoasă din noi, ba, mai mult, ne va învăța să lăsăm această lumină să se manifeste”, spune Silvia Grigore.

 

Prelegerea cu tema “George Mihail Zamfirescu”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Literatura Română Necanonică”, susținut de scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Iudita Dodu Ieremia, miercuri, 18 ianuarie, de la ora 14.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.

“Dramaturg, prozator, publicist, conducător de campanii teatrale, G. M. Zamfirescu (1898 – 1939) s-a impus în literatura română ca unul dintre cei mai talentaţi evocatori ai periferiei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea. Realitatea insolită a mahalalei constituie o temă specifică prozei româneşti, ilustrată, mai ales, de Isac Peltz, Ion Călugăru, Tudor Teodorescu-Branişte şi, mai târziu, de Eugen Barbu. Ca şi I. L. Caragiale, G. M. Zamfirescu şi-a închinat opera mahalalei. Ceea ce diferă însă radical e perspectiva gravă, de un profund patetism la G. M. Zamfirescu, faţă de cea eminamente comică a lui Caragiale. G. M. Zamfirescu conturează o tulburătoare frescă socială, o radiografiere a unei colectivităţi peste care se abate nefericirea, dar şi <un mediu moral fecund unde pot înflori mândria şi onoarea, prietenia, iubirea pasională şi fidelitatea> (Tudor Vianu)”, spune Iudita Dodu Ieremia.

 

Dezbaterea cu tema “Abuzul psihologic și impactul devastator asupra comportamentului uman”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Mișcarea, esența creației”, coordonat de dr. fizioterapeut Petruța-Daniela Mihăilescu, având-o ca invitată pe Maria Diana Pompei, psiholog-clinician și psihoterapeut, eveniment care va avea loc miercuri, 18 ianuarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Cei mai mulți dintre noi recunoaștem abuzul ca fiind cel fizic, fără a ști că este și verbal, emoțional, de exploatare, neglijare etc. De aceea, la început de an îmi doresc să avem o imagine mai clară, mai profundă, dar și avizată asupra fenomenului abuz împreună cu invitata mea psiholog și psihoterapeut Maria Diana Pompei. Foarte important este să recunoaștem abuzul verbal care are cel mai nefericit impact pentru că de cele mai multe ori nu îl sesizăm și dacă îl simțim nu știm cum să-i facem față. Și motive avem suficiente ca să nu punem limite. Ori suntem copiii, ori este vorba de șefi, părinți, soț etc. Împreună cu Maria Diana Pompei voi aduce în fața auditoriului și exemple practice din viața personală, dar și studii de caz din public!

Vă așteptăm cu mult interes să ne redescoperim umanitatea și frumosul Divin!” ne invită la dezbatere Petruța-Daniela Mihăilescu.

 

Prelegerea cu tema “Anul chinezesc 2023, previziuni și semnificații”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală “Călătorie în științe neconvenționale – Feng Shui”, susținut de trainerul Sorin Dinu, joi, 19 ianuarie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Cum sărbătoresc chinezii anul nou, ce putem face să îmbunătățim relațiile cu copiii, familia, sănătatea, ce putem face să avem mai mult succes”, ne va spune mai multe Sorin Dinu.

 

Dezbaterea cu tema “Parada liceelor (I)”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Copii și părinți, prietenii mei”, coordonat de prof. de istorie și educație fizică Maria Simona Mitroi, de la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Structura nr. 2 din Pitești, joi, 19 ianuarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Vă aștept pe scena Centrului Cultural Pitești pentru a începe anul în cadrul proiectului <Copii și părinți, prietenii mei> cu o nouă abordare – <Parada liceelor>. Scena este deschisă tuturor celor care vor să fie văzuți și să prezinte ce au mai bun de oferit pentru tinerii piteșteni/argeșeni. Liceul Tehnologic <Constantin Brâncuși> din Pitești deschide această activitate, invitată fiind doamna profesor Odeta Manolache, însoțită de liceeni. Vă așteptam cu drag”, spune Maria Simona Mitroi.

 

Dezbaterea cu tema “Întoarcerea la Eminescu”, în cadrul proiectului “Adolescenți și mentori”, coordonat de criticul literar, scriitoarea și prof. dr. Magda Grigore, avându-le invitate pe Diana Ilie, profesor de limba și literatura română, la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” și pe elevele Cîrstea Alexandra Maria și Popescu Ana Ștefania. Evenimentul va avea loc joi, 19 ianuarie, de la ora 17,30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Citind Eminescu, recitind opera lui, (re)descoperim și astăzi splendorile lumii în care trăim! Dar omul modern este mereu grăbit, nu mai are timp pentru natură, pentru visare și, din păcate, uneori nici pentru iubire. Mai mult, tot ceea ce a fost odată romantic, accentul pe sentimente, pe fantezie, ieșirea din timp – evadarea din realitate, idealul,  totul pare desuet. Elegiile, meditațiile nu mai sunt deloc atractive pentru tinerii de azi. Atunci, o întrebare se instalează în mod firesc: cum ar trebui să predăm un curs Eminescu pentru elevii din prezent și pentru cei din viitorul apropiat? Poate <generația Z> să asimileze opera lui, marile lui idei și valori sau vor respinge apropierea și cunoașterea geniului care a fost? Un elev de liceu răspundea, de exemplu,  la un sondaj, spunând că Eminescu este plictisitor, e prea siropos, e cheesy. E old-timey, e fumat…Va fi, cu siguranță, o provocare pentru educația și cultura celor de după noi. Pentru că noi <am crescut cu Eminescu>, am rezonat cu el. Opera, cultura lui, filosofia, tematica, tehnica poetică și limbajul le percepem ca fiind repere fundamentale ale poeticii românești”, spune Magda Grigore.

 

Simpozionul cu tema “Eminescu”, susținut de membri ai Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere “Basarab I” din județul Argeș, sub îndrumarea președintelui col. (rtr.) Ilie Stoica, eveniment care se va desfășura vineri, 20 ianuarie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

2023-01-13T11:06:27+02:00