Informare

 

 

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 14 – 18 februarie 2022, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita a 30% din capacitatea sălii, cu respectarea condițiilor sanitare în vigoare:

 

Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Argeș, scriitorul dr. Adrian Mitroi, luni, 14 februarie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

 

Spectacolul aniversar al Grupului Folk „P620”, susținut de membri ai grupului, precum și de copii și tineri care urmează cursul de chitară coordonat de Andrei Bulf la Centrul Cultural Pitești. Evenimentul se va desfășura luni, 14 februarie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Dedicăm această manifestare de suflet și de tradiție a Centrului Cultural Pitești atât Grupului Folk <P620>, care s-a remarcat prin participarea la evenimentele emblematice ale Piteștiului, cât și memoriei regretatului inițiator și coordonator – cantautorul Tiberiu Hărăguș, care a plecat dintre noi în urmă cu doi ani”, este mesajul lui Andrei Bulf.

 

Noul proiect de dezvoltare personală sub genericul “Clubul de lumină”, coordonat de terapeutul Corina Caltan, marți, 15 februarie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Pentru prima ediție a <Clubului de lumină> propun tema <Am putea să ne vindecăm viața?> Alegem să credem că ne merităm o soartă ingrată, că nu suntem demni de iubit, trăim în haos și în dezordine. Atragem oameni care ne disprețuiesc și amânăm lucruri benefice nouă”, ne incită Corina Caltan.

 

Dezbaterea cu tema “Relațiile spiritual-culturale România – Orient”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul “Credință și Speranță”, coordonat de jurnalistul Ahmed Jaber, avându-i invitați pe Preasfințitul Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, Episcop Auxiliar Patriarhal al Patriarhiei Antiohiei (intervenție tematică online) și pe istoricul Constantin Vărășcanu, eveniment care va avea loc marți, 15 februarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Distinsul meu invitat, Qais Sadiq, născut în Iordania, este un teolog creștin- ortodox arab care îndeplinește funcția de episcop-vicar al Patriarhiei Antiohiei. A efectuat studii teologice la Universitatea București, după care a fost profesor de drept canonic la Universitatea din Balamand, Liban, și apoi preot al comunității creștin-ortodoxe arabe din România, iar ulterior a obținut cetățenia română. S-a implicat în lupta împotriva foametei, sărăciei, violenței, analfabetismului și discriminării și a popularizat pe plan internațional situația foarte grea a comunităților creștine din Orientul Apropiat”, informează Ahmed Jaber.

 

Prelegerea cu tema “Idila”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Literatura română necanonică”, susținut de scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Iudita Dodu Ieremia, miercuri, 16 februarie, de la ora 14.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții.

“Idila a apărut în epoca Antichităţii greceşti, la Teocrit, creatorul poeziei pastorale. La romani, idila a fost cultivată de Vergiliu. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, specia a fost abordată de A. Chénier şi de S. Gessner. Caracterizată iniţial prin pitoresc şi prin naivitatea sentimentului de iubire, curată şi naivă, idila şi-a pierdut de-a lungul timpului prospeţimea, pentru a ajunge un gen poetic convenţional. Cultivată de V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Al.

Depărăţeanu în literatura română, idila şi-a recăpătat prospeţimea datorită lui George Coşbuc. Talentul lui Coşbuc se revelează mai ales în <percepţia sufletului pur, naiv> (Al. Piru). Descoperim în idilele lui Coşbuc <un mecanism etern al ingenuităţii umane, ca un hieratism al instinctelor> (George Călinescu)”, precizează Iudita Dodu Ieremia.

 

Prelegerea cu tema “Robotica – un joc didactic”, în cadrul proiectului cultural- educativ sub genericul “Adolescenți și Mentori”, coordonat de scriitoarea și criticul literar Magda Grigore, avându-i invitați pe profesoara de informatică Paula Cioară, director adjunct la Școala Gimnazială “Mircea cel Bătrân” din Pitești, și pe elevii Albert Andrei Comănescu și Luca Ioan Tanasescu, miercuri, 16 februarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. “Prezent deja în mai multe școli, <cursul de robotică> începe ca un joc didactic menit să atragă elevii, să-i provoace în mod constructiv, să le stimuleze gândirea.

Fascinează destul de repede pe cei interesați de proiectare și construcție de creații proprii. Implică inteligența lor, capacitatea de concentrare, creativitatea etc. Satisfacțiile apar și ele, treptat, se intensifică atunci când se văd rezultatele. Bucuria realizării unor lucruri concrete se trăiește individual, dar și în echipă.

Obiectivele propuse de obicei se cuantifică în obiecte care au caracteristici asemănătoare vieții concrete, umane sau animale. Este o activitate educațională complexă în care <instructorul> e cu adevărat profesor – bine pregătit, implicat la nivel profesional și uman. Un vizionar, el este călăuza care își conduce elevii spre viitor – robotica educativă face parte din școala viitorului. Ea dezvoltă abilitățile practice și abilitățile cognitive ale celor care o folosesc. Am putea spune, fără teama de a greși, că viitor fără robotică nu există!” spune Magda Grigore.

 

Dezbaterea cu tema “Val Dobrin”, în cadrul proiectului sub genericul “Evocări”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu, eveniment care se va desfășura joi, 17 februarie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“De această dată, va fi vorba despre Val Dobrin, fost director al Palatului Culturii Pitești și primul director al Centrului Cultural Pitești. Domnul Val Dobrin, deși, inițial, a absolvit Școala Superioară de Marină din Constanța, în 1956, și a fost o perioadă ofițer de marină, s-a orientat, sub influența nesfârșitelor ape, spre cultură. A făcut studii de actorie și regie, a înființat trupa de teatru scurt <BREVE>. În 1968 ajunge directorul Palatului Culturii Pitești, unde inițiază Festivalul Național de Muzică <Darclee>. După un scurt intermezzo (1980-1990), revine la Palat. Iese la pensie ca director al Centrului Cultural Pitești, în anul 2000. A avut multe preocupări, inclusiv publicistice.

Pentru a afla mai multe, l-am invitat alături de mine pe scriitorul Gabriel Cazan, care i-a fost subaltern și prieten”, informează Jean Dumitrașcu.

 

Dialogul cu tema “Omenia”, în cadrul proiectului “Medalion artistic cu Mariana Claudia Filipescu”, având-o invitată pe medicul farmacist Mariuța Șucu Vlădău din Câmpulung, colecționară de artă populară, eveniment care va avea loc joi, 17 februarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Distinsa mea invitată s-a născut pe plaiuri muscelene, mai precis în comuna Mioarele (Mățău). Este cea mai autentică păstrătoare de tradiţii din zona amintită și o împătimită colecționară de costume populare vechi și foarte valoroase. Fiecare donaţie de costume are povestea ei. A avut nenumărate expoziții în care a prezentat costumele achiziţionate de-a lungul timpului. Ceea ce o face originală este faptul că doamna Mariuţa Şucu Vlădău, la toate sărbătorile și la evenimentele unde este invitată, poartă costumul tradiţional muscelean cu mândrie. O pot numi pe drept cuvânt <Ambasadoarea costumului tradiţional muscelean>, spune Mariana Claudia Filipescu.

 

Dezbaterea cu tema “Învățarea din perspectiva inteligențelor multiple”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Educația Complementară”, coordonat de învățătoarea Marioara Frangulea, joi, 17 februarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Abordarea învățării din perspectiva inteligențelor multiple facilitează crearea unei învățări specifice fiecărui copil”, subliniază Marioara Frangulea.

2022-02-11T12:12:09+02:00