Pentru Argeş am primit două decoraţii

 La Piteşti am făcut o revistă. Pentru ea am primit şi două decoraţii de la defunctul regim. Am editat un foarte mare număr de oameni, cu primul lor text sau cu prima lor carte. E un număr extraordinar de mare de oameni, pe care nu pot să-l spun. Această revistă – cu întreaga ei colecţie de Biblioteca Argeş, care a inclus 50 de titluri, şi unde l-am publicat pe Urmuz – m-a făcut pe mine să mă gândesc dacă într-adevăr conjunctura m-a dus la Piteşti sau un fel de obligaţie morală, sentimentală. (…)
Departe de a fi fost cea mai bună revistă din Argeş, precum a şi fost patru ani, în sensul că n-a mai avut contracandidaţi, eu zic aşa, cu mintea mea cea proastă, că eu mă bat cu Argeş-ul meu apărut în timpul odioasei dictaturi cu Calendele libertăţii totale. (…)
Piteşteanul e un om isteţ, un om cu haz într-un oraş cu tradiţie de negoţ, un oraş care a vândut foarte multe producte şi care nu e străin nici de vânzarea de frate.

(fragmente din interviul acordat lui Mihai Golescu, publicat în ziarul Argeşul liber,
în luna septembrie 1993, reluat în revista Argeş, aprilie 2005)

2006-06-07T17:00:00+03:00