Evenimente organizate de Centrul Cultural Pitești în perioada 29 – 31 mai

 

George Tei –  Dublă lansare de carte

 

Centrul Cultural Pitești organizează un dublu eveniment editorial, sub egida Zilelor Municipiului Pitești. Poetul George Tei își lansează volumele de versuri „Labirintul Gândurilor” și „Tu, Eu și Poezia”, miercuri, 29 mai, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții. Autorul se numește Gheorghe Ion, dar, pentru că s-a născut în cartierul Tei din București, și-a ales pseudonimul sub care este cunoscut ca poet. A debutat la Cenaclul Camil Petrescu, sub îndrumarea scriitorilor Valentin Deșliu și Nicolae V. Coban. De-a lungul timpului, i-au fost publicate grupaje de poezii, în revistele „Bucureștiul literar și artistic”, „Literatorul”, „Adevărul literar și artistic”, „România literară”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Steaua”, „Tomis”. A obținut premii literare la numeroase festivaluri de profil și a publicat 12 volume,  printre care se numără „Fratele meu geamăn”, „Lasă-mi dragostea”, „Bolnav de timp” „Muntele din mine”, „Operație pe cord deschis”, „Marsupiul îngerilor”.

 

Centrul Cultural Pitești organizează în perioada 29 – 31 mai și alte evenimente cultural-educative:

Miercuri, 29 mai, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, simpozionul cu tema „Multiculturalitatea și respectul reciproc, efecte benefice”, precum și spectacolul de muzică și dans macedonean, susținut de formațiile de copii „Piturnichi ditu pîduri” și „Lilici ditu munti”, coordonat de prof. Sofia Vasilescu, directorul Clubului Copiilor Costești, eveniment organizat în parteneriat cu Asociația Solidaritatea Umană Nova Pitești, coordonat de col.(r) Niculae Jianu, președintele fondator ASUN;

Joi, 30 mai, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, colocviul cu tema „Myke Murray – un englez cu empatie”, în cadrul proiectului cultural-educativ, sub genericul „Întâlnire cu Spiritualitatea Tibetană”, coordonat de promotorul cultural Alexandra Grigorescu și organizat în colaborare cu Grupul de Studiu Budist “Tara Albă” al Fundației pentru Păstrarea Tradiției Mahayana;

Vineri, 31 mai, de la ora 13.00, în Sala Simpozion, de la Casa Cărții, festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului Național de Poezie de Dragoste „Leoaică tânără, iubirea…”, ediția a XIX-a , eveniment coordonat de directorul revistei literare Cafeneaua literară, poetul Virgil Diaconu.

 

         

2019-05-23T15:28:18+03:00