denisa popescuBogdan Cioabă et Comp.

De serviciu la proiecte europene câştigătoare, a fost anul acesta onorabilul Bogdan Cioabă, regizor la Teatrul Al. Davila şi director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Argeş.
Credinţa în libertatea alegerii multiple, concept modern de artă contemporană, a reunit – sub palma liniştită şi grea de sensuri, indicaţii, conotaţii şi simboluri a lui Bogdan Cioabă – şase boemi entuziaşti, care-şi vor urma vara aceasta lucrările, precum cloşca puii, în Malta, Italia şi Spania.
Pictura, grafica, scenografia, fotografia, icoanele pe sticlă şi monologul actoricesc au stat faţă în faţă cu publicul zilei de 6 august, la Muzeul Judeţean Argeş, la deschiderea oficială a unei expoziţii nonconformiste, ţintind, dincolo de prestigiul noutăţii, sensibilizarea şi activarea resorturilor simplităţii şi toleranţei, ca mobiluri fundamentale ale demersului de secol 21, de orice natură ar fi el.
Aşa se face că Arhitecturile subiective ale pictoriţei Veronica Iorgulescu Luchian – spaţii urbane care revoluţionează închipuirea – s-au îmbrăţişat, ca pentru totdeauna, cu zborul grafic ultrafin al Marelui surfer, imaginat de soţul ei întru Domnul, Doru Luchian.

2007-08-04T16:00:00+03:00