GHEORGHE GRIGURCUPocăinţa omului politic

* Dintre pocăinţe, cea mai greu de acceptat e, probabil, pocăinţa omului politic.
* Renunţările sunt mai uşor de suportat pe fondul unui exerciţiu al lor decît pe cel al unei abundenţe curmate brusc. În consecinţă, e totodată caritabil şi cinic principiul după care celui ce n-are i se mai ia, iar celui ce are i se mai dă.
* Visul: un snobism al somnului.
* O (im)posibilă deviză a unei cariere de scriitor: „Mai curînd să nu reuşesc decît să-mi îngenunchez convingerile de dragul reuşitei” (Montaigne).
* Ratarea ca o eliberare de sub povara unor proiecte, datorii, misiuni etc., o regăsire a ta însuţi în libertatea neîmplinirii.
* „Din clipa în care se apucă de filosofie, orice femeie devine suficientă şi agresivă şi se poartă ca o parvenită” (Cioran). Uneori, după cum am constatat, şi numai cînd e titrată în filosofie.
* Simţi nevoia de-a te prosti în răstimpuri, din inocenţă, din umilinţă, din jenă faţă de tine însuţi.
* Încîlcitul amestec al înţelepciunilor, babilonia limbilor, nesfîrşita tîrguială a autenticităţilor, iată peisajul celei mai avansate dintre lumile noastre omeneşti.
* Un histrion poate imita (întrupa) prostia. Un creator autentic îşi poate lua doar distanţe faţă de prostie, exorcizînd-o prin descriere.
* Toleranţa: acea doză de imoralitate care umanizează morala.
* Mai uşor se pot lega, într-o aparenţă de logică şi de bun-simţ, minciunile decît adevărurile, pentru că plasticitatea lor formală e infinită.
* „O zi este o miniatură a Eternităţii” (Emerson).
* Nu poţi trăi fără exagerare. Viaţa însăşi e o exagerare a propriei sale aşteptări.
* Cel care îşi doreşte un adversar fără putere este el însuşi fără putere.
* Opera sa principală? Nu încape vorbă, e Destinul său.
* Creaţia este anistorică din orgoliu (dornică a rămîne suspendată în egalitatea cu sine) şi istorică din vanitate (dornică a-şi găsi o filiaţie „nobilă” şi un loc „avantajos” în devenirea literară).
* Precum oglinda, eternitatea n-are un chip propriu.
* Autori care au scris despre moarte atît de vibrant, de familiar, de viu, încît, substituindu-ţi aproape neverosimil propria ta frămîntare, ţi se pare că n-au murit, că n-ar putea muri…
* Munca adîncă, dureroasă, a scriitorului ce năzuieşte cu ardoare la superficialitatea divină, la graţia suprafeţelor.
* Ironia ce poate fi detectată în orice artificiu.

2009-08-01T16:00:00+03:00