Festivalul Primăvara Poeţilor la Piteşti

Primăvara Poeţilor, festivalul născut acum cinci ani în Franţa şi dedicat poeziei, ajunge în fiecare an şi în urbea lalelelor, căreia, de mai multă vreme, ar fi trebuit să-i spunem urbea poeţilor… Nu pentru că ar ploua cu poeţi, ci pentru că aici vieţuiesc câteva nume – două-trei – importante la nivel naţional.
Dar nu despre noi va fi vorba în cele de mai jos, ci despre poeţii bucureşteni Paul Vinicius şi Dan Mircea Cipariu, care au vitaminizat la Piteşti una dintre serile lumii martie, consacrată Festivalului Primăvara Poeţilor. Ei au citit o poezie scrâşnită, a fiinţei care pare să-şi trăiască ultimele clipe sub ghilotina socială; o poezie a eu-lui înstrăinat şi pus la zid de cuceririle tehnologice şi politichia zilei. Dacă la mesajul acestei poezii mai adăugăm şi proiecţia video-poetică – ce îndrăzneală! – care a deschis lectura lui Cipariu, başca prezervativul care se plimba de voie şi în pielea goală printr-o poezie a lui Vinicius, vă închipuiţi ce reacţie va fi putut să aibă o parte dintre ascultători, o foarte mică parte: Asta nu e poezie, domnule!

Este însă normal ca poeziile bune sau spectacolele bune să trezească reacţii de respingere în aceia care nu au organ pentru ele. Ca să simţi savoarea piersicilor ai nevoie de papile gustative. Dar pentru că nu le avem cu toţii, noi dăm vina pe piersici!

Nu este pentru prima oară când trebuie să acceptăm că citim poezie şi la pereţi. După cum nu e prima oară când trebuie să acceptăm că reacţia negativă faţă de actul cultural şi faţă de cei care îl susţin nu poate fi oprită, indiferent pe ce cale s-ar manifesta: într-o sală a bibliotecii, într-un ziar sau pe blog… Pe blogul foştilor prieteni, care ne aşteaptă la colţ. Libertatea noastră se poate manifesta şi împotriva valorilor, iar pe lângă efortul unora care clădesc ceva trebuie să îngăduim şi reacţia celor deranjaţi de un poem bun, de un articol, de un spectacol bun. Atât îi duce mintea.

2009-05-01T16:00:00+03:00