bogdan suceavaScriind Miruna

    Lui Andrei Simuţ, care mi-a sugerat scrierea acestui text

Mi s-a întâmplat să deschid ochii, adică să văd lucruri pe care să mi le amintesc mai târziu, pe la jumătatea anilor şaptezeci. Pe vremea aceea locuiam cu părinţii la Piteşti, şi mergeam deseori în nordul judeţului Argeş. Bunicii mei trăiau amândoi şi locuiau în Nucşoara, un loc despre istoria căruia azi se scriu cărţi. Bunicii mei fuseseră toată viaţa ţărani, dar povesteau amândoi foarte coerent şi atrăgător, în felul lor, despre vremuri şi fapte pe care nu aş fi avut cum să le cunosc altfel. Viaţa de la Nucşoara avea o particularitate neobişnuită: pentru o vreme mi s-a părut că sunt rudă cu jumătate dintre locuitorii de pe valea Râului Doamnei, ceea ce înseamnă cel puţin o jumătate din Piteşti. Probabil din acest motiv nu am observat, în acele vremuri ale paradisului, că lumea aceea păstra urmele unor tensiuni, ale unei perioade istorice dificile. Dintr-un singur punct de vedere Nucşoara era în viaţa reală un loc fericit: comuna aceea de munte scăpase cooperativizării. Mai mult încă, satele acelea erau pe atunci încă vii, în sensul societăţii tradiţionale, o stranie capsulă trimisă din alte vremi către finele veacului XX, şi păreau să păstreze un gen de relaţii între oameni care prin alte părţi nu ştiu dacă mai existau. Prima oară când am realizat că ceva nu e tocmai în ordine cu iconomia vechii lumi a fost în vara lui 1985, când un bătrân trecut de nouăzeci de ani s-a stins şi am văzut efectul acestei dispariţii asupra celor din jur: cu toţii au avut sentimentul că li se îngroapă cel mai avizat martor al propriului destin. Cu riscul să mă înşel, cred că era ultimul dintre supravieţuitorii locali ai liniei de rezistenţă de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz, din 1917. Apoi, bătrânii locului s-au dus unul câte unul. S-a dus şi Elisabeta Rizea, nu înainte de a-şi lăsa memoriile într-o carte pe care a citit-o atât de multă lume, împreună cu un testament important: nici sub tortură nu spui unde se ascund ai tăi. Pentru lumea românească, o astfel de moştenire ar fi fost de neimaginat dacă nu s-ar fi găsit cineva care s-o întrupeze.

2008-02-03T17:00:00+02:00