Balada După melci

Dan Barbilian, de mic copil, s-a remarcat printr-o inteligenţă sclipitoare, o fire curioasă, prin receptivitate la tot ceea ce se petrecea în jurul său. În mod deosebit însă l-au caracterizat originalitatea, profunzimea, rigoarea, sensibilitatea şi, în acelaşi timp, pasiunea pentru căutări şi descoperiri matematice şi artistice.
Fiind nevoit să-şi urmeze, în copilărie, aproape peste tot tatăl, care, din diferite motive era mutat cu serviciul dintr-o localitate în alta, a avut ocazia să se împrietenească cu diferiţi copii, a văzut şi a admirat multe zone ale ţării, a cunoscut obiceiurile, bucuriile şi necazurile oamenilor. Dintre toate localităţile prin care a fost obligat de împrejurări să trăiască, în copilărie, împreună cu părinţii, cel mai mult i-a plăcut zona Câmpulung Muscel. Imaginile şi întâmplările din această zonă i-au rămas puternic întipărite în minte şi ele au constituit, în cea mai mare parte, izvor de inspiraţie în opera sa literară de mai târziu.
La sfârşitul lui septembrie 1898, tatăl lui Dan Barbilian a fost mutat cu serviciul, pentru o perioadă scurtă, la Stâlpeni-Livezeni.

2007-04-21T16:00:00+03:00